Închisoare pentru tânăra care și-a ucis fosta soacră, la beție

Tribunalul Hunedoara a condamnat-o la zece ani de închisoare pe Ana Maria Bobora, o tânără de 24 de ani din satul Sibişel (comuna Beriu), acuzată de omor. În seara de 5 februarie, femeia şi-a ucis fosta soacră, în vârstă de 50 de ani, în casa căreia locuia cu fiica sa, deşi nu mai păstra legătura cu fostul ei soţ, fiul victimei.

Victima a fost înjunghiată şi muşcată, iar în urma hemoragiei provocate de cele peste 20 de răni, a decedat. Ana Maria a recunoscut faptele, aşa cum au fost prezentate de anchetatori, declarând însă că nu a vrut să îşi omoare fosta soacră.

O zi de beţie încheiată tragic

„În dimineaţa zilei menţionate, Ana Maria Bobora  şi victima se aflau deja sub influenţa băuturilor alcoolice. Spre seară, cele două  au mers la domiciliul unui localnic, unde au consumat o sticlă de vinars şi una de doi litri de bere. De aici, victima şi Ana Maria Bobora s-au deplasat la locuinţa altui localnic, unde au stat jumătate de oră şi unde tânăra a băut un pahar de vinars  şi jumătate de  pahar de vin, iar victima două pahare de vin. Aici, victima ar fi înjurat-o pe fiica inculpatei, dar aceasta nu a ripostat.  În drum spre casă, cele două au continuat să se certe. În jurul orei 22:20, în timp ce se aflau la locuinţa comună, în camera victimei, Ana Maria Bobora, aflată  sub influenţa băuturilor alcoolice , a  luat un cuţit pe care îl avea în locuinţă şi a  aplicat victimei multiple lovituri  în zona hemitoracelui stâng şi membrului superior stâng cu secţionare a plămânului stâng, care au cauzat hemoragia externă şi în mod direct decesul acesteia. Totodată, Ana Maria Bobora a muşcat-o pe victimă în partea superioară a bărbiei şi în alte zone ale corpului”, au informat anchetatorii.

În urma necropsiei, au fost descoperite pe corpul victimei peste 20 de echimoze şi plăgi. Medicii legişti au stabilit că moartea femeii  a  fost cauzată de o hemoragie externă, urmare a multiplelor plăgi înţepate tăiate ale hemitoracelui stâng şi membrului superior stâng, cu secţionarea plămânului stâng.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece + nouăsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Mircia Muntean și-a găsit de lucru         CFR repune în circulație trenurile al căror trafic a fost suspendat         Aparatul RMN de la SJU Deva funcționează         Detalii noi în cazul scandalului care a cutremurat cartierul Micro 5 – Hunedoara         Polițiști trimiși în judecată într-un dosar de proxenetism și abuz în serviciu         Lucrările de reparații a rețelei stradale din Deva au fost scoase la licitație         Tăiere ilegală de arbori         Spărgătorul unui magazin, prins la Vulcan         Scandal monstru pe o stradă din Hunedoara         36 de pacienți suspecți „COVID-19” internați la Spitalul Județean de Urgență din Deva