ÎNCEPE SESIUNEA DE TOAMNĂ A ADMITERII 2022 LA UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA – UNIVERSITATEA DIN INIMA CETĂȚII

345

De la an la an, un număr din ce în ce mai mare de candidați aleg să se formeze, la standarde superioare, pentru viitoarele cariere profesionale, urmând cursurile programelor de LICENȚĂ, MASTERAT sau DOOCTORAT din cadrul UNIVERSITĂȚII „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

În sesiunea de vară a Admiterii 2022, peste 1500 de candidați au fost admiși și s-au înmatriculat la programele de studii ale UAB, acestora adăugându-li-se numeroșii candidați din Rep. Moldova și din diaspora, precum și studenții internaționali aflați în plin proces de depunere și avizare a dosarelor depuse pentru programele în limba engleză și pentru Anul pregătitor de învățare a limbii române. Este o dovadă clară că UAB își confirmă statutul de instituție de elită, dedicată educației și cercetării și orientată, prioritar, spre a asigura cele mai bune condiții de studiu, practică, cercetare, dar și servicii sociale de calitate studenților, masteranzilor și doctoranzilor. Este, acesta, și motivul pentru care Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, instituţie de învăţământ superior şi cercetare cu caracter public, de stat, înfiinţată în 1991, a fost evaluată de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) cu calificativul maxim „Grad de încredere ridicat” (2020-2025) și a fost inclusă, recent, între primele 450 de universități de top în rankingul internațional QS EECA – Emerging Europe & Central Asia University Rankings 2022.

Cele cinci facultăți ale UAB – Facultatea de Istorie, Litere și Științe ale Educației; Facultatea de Științe Economice; Facultatea de Informatică și Inginerie; Facultatea de Drept și Științe Sociale; Facultatea de Teologie Ortodoxă – pregătesc peste 5500 de studenți, masteranzi și doctoranzi, în domenii de interes național, în cadrul celor 32 de programe de Licență (învățământ de zi și ID) și 26 programe de Masterat (unele dintre specializările la licență și masterat fiind organizate în limba engleză), precum și în cele patru Școli Doctorale acreditate (în domeniile Istorie, Filologie, Contabilitate și Teologie). Activitatea didactică și de cercetare este gestionată de către 232 de cadre didactice (titulare și asociate).

În prezent, dotarea Universității, a laboratoarelor didactice şi de cercetare corespunde stadiului actual de dezvoltare a cunoaşterii ştiinţifice şi este comparabilă cu cea din universităţile dezvoltate din Europa. Efortul investiţional sistematic prevăzut prin planurile strategice de dezvoltare a asigurat extinderea şi modernizarea spaţiilor destinate învăţământului, serviciilor sociale şi culturale pentru studenţi şi cadre didactice, astfel încât Universitatea are în proprietate sau în administrare un număr de 16 clădiri destinate activităţilor de învăţare şi cercetare (multe dintre ele clădiri de patrimoniu național), 5 cămine studenţeşti la standarde europene (cu o capacitate totală de cazare de peste 1070 de locuri; amenajările şi dotările standard ale fiecărui cămin sunt extrem de atractive (camere cu 3 locuri, mobilier ultramodern, grup sanitar propriu, frigider, TV; oficiu cu maşini de spălat automate, sală multifuncţională, săli de lectură, oficii dotate cu aragaz şi hote electrice; conexiune INTERNET în fiecare cameră), o Bibliotecă Universitară (care include un fond important de cărți și periodice, cinci săli de lectură specializate, cu acces liber la raft şi de o Bibliotecă virtuală), un restaurant studențesc și o sală de sport modernă.

A fost finalizat, în acest an, un amplu proces investiţional de construire a noi spaţii de învăţământ şi cercetare, complet dotate cu o bază materială de ultimă generație (Corpul H al Universității, în valoare totală de 24.391.855,22 lei), dar și a noului cămin studențesc (Căminul nr. 5, cu o capacitate de 246 de locuri în 123 de camere; investiția se ridică la aproape 20.000.000 de lei), care va fi dat în folosință în această toamnă.

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a primit, recent, finanțare prin programul PNRR în cadrul apelului dedicat digitalizării universităților. Prin implementarea proiectului „UAB – Dezvoltarea de competențe și infrastructură pentru transformare digitală” (perioada de implementare: 2022-2025; valoarea totală acordată în cadrul Contractului de Finanțare este de 18.030.951,38 lei, din care valoarea eligibilă din PNRR este în cuantum de 15.152.059,98 lei), studenții UAB vor beneficia de dotările unor laboratoare moderne pentru a aplica metode digitale inovative de predare-învățare (modernizarea/crearea a 16 laboratoare, a unei biblioteci digitale și unui studio media cu tehnologie digitală modernă), se vor bucura de hub-uri de inovare și de antreprenoriat și de programe de formare a competențelor digitale. Proiectul vizează achiziția echipamentelor și software-ului, respectiv a serviciilor de transformare digitală necesare pentru îmbunătățirea logisticii digitale presupuse de activitatea de predare și de activitățile de cercetare, formarea competențelor digitale ale cadrelor didactice, didactice auxiliare și de cercetare, respectiv ale studenților, toate acestea având ca scop îmbunătățirea programelor de studii, inclusiv a practicii de specialitate, și aplicarea unor metode inovative de predare-învățare, dar și deschiderea de noi direcții de cercetare bazate pe tehnologii digitale de ultimă generație.

În Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia funcţionează două asociaţii studenţeşti – Liga Studenţilor (L.S.U.A.) şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România A.S.C.O.R. – filiala Alba Iulia –, ambele desfăşurând o gamă largă de activităţi cultural-artistice, științifice, sportive și de voluntariat.

Studenții albaiulieni au posibilitatea, prin intermediul mobilităților studențești internaționale, să studieze sau să își desfășoare practica de specialitate în cele peste 190 de universităţi şi instituţii din întreaga lume (din Austria, Australia, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, China, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Lituania, Malaezia, Mexic, Macedonia, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Statele Unite ale Americii, Spania, Slovenia, Suedia, Turcia, Ungaria, Ucraina, Venezuela ș. m. a.), cu care Universitatea a încheiat acorduri generale de colaborare şi parteneriate ERASMUS+.

Și pentru sesiunea SEPTEMBRIE a ADMITERII 2022, UAB pune la dispoziția candidaților locuri finanțate de la bugetul de stat și locuri cu taxă pentru programele de LICENȚĂ (învățământ de zi și învățământ la distanță) și, respectiv, pentru programele de MASTERAT.

Pe site-ul UAB sunt disponibile toate informațiile necesare viitorilor candidați (Metodologia și Calendarul Admiterii, documente necesare la înscrierea online, criteriile de selecție, prezentarea programelor de studii etc.), acestea fiind actualizate permanent. Reamintim că înscrierea online (fie de la domiciliu, fie în cadrul Comisiilor Admiterii care vor funcționa la fiecare Facultate) se va putea face în perioada 5-16 septembrie 2022. Pentru detalii și informații suplimentare, candidații sunt invitați să scrie pe adresa serviciului de consiliere: admitere@uab.ro .

Toți cei care doresc să afle informații despre oportunitățile de pregătire pentru viitoarea carieră și importanța continuării studiilor după absolvirea liceului sau a unui program de licență, despre domeniile și specializările pe care le puteți urma în cadrul UAB, despre sistemul de burse și despre felul în care trebuie să ne orientăm în alegerea profesiei, sunt invitați să viziteze site-ul oficial (www.uab.ro) și pagina Admiterii: https://www.uab.ro/admitere/

LOCURI scoase la concurs în sesiunea SEPTEMBRIE a ADMITERII 2022 – programe de LICENȚĂ: https://www.uab.ro/postari/401-admitere-licenta-locuri-admitere-licenta-septembrie-2022/

LOCURI scoase la concurs în sesiunea SEPTEMBRIE a ADMITERII 2022 – programe de MASTERAT: https://www.uab.ro/postari/402-admitere-master-locuri-admitere-masterat-septembrie-2022/

CALENDARUL ADMITERII – SEPTEMBRIE 2022 – programe de LICENȚĂ: https://www.uab.ro/postari/96-admitere-licenta-master-calendarul-admiterii/

CALENDARUL ADMITERII– SEPTEMBRIE 2022 – programe de MASTERAT: https://www.uab.ro/postari/96-admitere-licenta-master-calendarul-admiterii/

COMISIILE ADMITERII: https://www.uab.ro/postari/390-admitere-informatii-comisii-admitere/

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *