Incendiu puternic la un restaurant din Lupeni

Un incendiu violent a cuprins, în noaptea de miercuri spre joi, terasa din lemn a unui restaurant din Lupeni. Imediat după anunţarea incendiului la 112, în jurul orei 2, s-au deplasat la locul indicat de apelant 6 echipaje, ale Detaşamentului Petroşani şi ai Gărzii Lupeni, alcătuite din 18 pompieri.

„La momentul sosirii echipajelor la imobilul situat pe Aleea Plopilor din Lupeni, incendiul se manifesta cu violenţă la terasa din lemn, pe un nivel, a unui restaurant cu o suprafaţă de 150 metri patraţi. Echipele de intervenţie au acţionat cu 3 autospeciale de stingere, o autoscară, o ambulanţă tip B2 şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. Arderea a fost atacată din exterior din mai multe puncte fiind evitată propagarea acesteia la întregul restaurant. Incendiul, generat de un scurtcircuit, a distrus structura din lemn a terasei şi mobilierul din lemn aflat în interior”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.
Nimeni nu a fost rănit sau intoxicat cu fum. Paznicul locaţiei şi două animale de companie s-au evacuat în timp util. Operaţiunile de stingere s-au întins pe aproximativ 2 ore.

FOTO: ISU Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!