NEWS ALERT! Incendiu devastator în Hunedoara

Duminică seara, un incendiu devastator a cuprins un depozit de mase plastice. Flăcările s-au ridicat la cel puțin zece metri, iar fumul negru, dens, a acoperit întreaga zonă. Un bărbat a suferit arsuri pe membrele inferioare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.
Mai multe echipaje ale ISU Hunedoara au fost mobilizate pentru stingerea incendiului.

Incendiul puternic a avut loc în curtea unei companii specializată in fabricarea maselor plastice din apropierea municipiului Hunedoara. „În cel mai scurt timp au fost alertați și s-au deplasat la locul indicat aproape 30 de pompieri cu 6 autospeciale, cu capacitate marită, pentru stingerea incendiilor, 2 echipaje ale SVSU, 2 autospeciale de primă intervenție și o ambulanta Smurd. Pompierii au reușit controlarea arderii și limitarea propagării acesteia la halele de producție în câteva zeci de minute”, informează ISU Hunedora.

Interventia a fost ingreunată de faptul că hidranții aflați în interiorul obiectivului erau dezafectați, pompierii fiind nevoiți să realizeze alimentarea cu apă în sistem navetă, de la cel mai apropiat hidrant funcțional. „Concomitent cu desfășurarea operațiunilor de stingere, echipajul Smurd a acordat îngrijiri medicale unui muncitor de pe platforma industrială, ce a suferit arsuri de gradul 1 la gamba stângă și l-au transportat la UPU Hunedoara”, au precizat pompierii.

Norul de fum nu a fost purtat de curentii de aer spre municipiul Hunedoara ci s-a ridicat la mare înălțime, putând fi observat de la o distanță de aproximativ 10 kiilometri

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “NEWS ALERT! Incendiu devastator în Hunedoara

  1. Nicolae

    Sistematic ( la cateva luni ) din acea zona iesea fum de aceiasi culoare (la ceas de seara 🙁 ). Ulciorul nu merge de multe ori la apa ! 🙁

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − 8 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Mircia Muntean și-a găsit de lucru         CFR repune în circulație trenurile al căror trafic a fost suspendat         Aparatul RMN de la SJU Deva funcționează         Detalii noi în cazul scandalului care a cutremurat cartierul Micro 5 – Hunedoara         Polițiști trimiși în judecată într-un dosar de proxenetism și abuz în serviciu         Lucrările de reparații a rețelei stradale din Deva au fost scoase la licitație         Tăiere ilegală de arbori         Spărgătorul unui magazin, prins la Vulcan         Scandal monstru pe o stradă din Hunedoara         36 de pacienți suspecți „COVID-19” internați la Spitalul Județean de Urgență din Deva