Încăpăţânarea consilierilor PSD Petrila ne arde la buzunare

*Tarifele ApaServ influenţate de costurile pentru transportul nămolului de la staţia de epurare

Oricât şi-ar propune să pătreze tarifele la apă şi canalizare nemodificate, reprezentanţii SC ApaServ Valea Jiului SA se lovesc totuşi de o problemă de nesurmontat: transportul nămolului rezultat de la staţia de epurare, costuri care se reflectă în tariful final.

danutoni02Încăpăţânarea consilierilor PSD de la Petrila, care s-au opus proiectului de amenajare a unui deponeu ecoogic pe raza acestei localităţi, începe să-şi arate consecinţele. Aşa cum s-a preconizat încă de la început, toţi locuitorii Văii Jiului vor simţi refuzul aleşilor PSD la buzunare şi nu numai în ceea ce priveşte costurile de depozitare a gunoiului menajer, ci şi în tariful apei.

Staţia de tratare a apei de la Dănuţoni produce zilnic, în activitatea curentă, o anumită cantitatte de nămol care trebuie depozitată. Până acum, nămolul era transportat, contra cost, la groapa de gunoi de la Vulcan, singura care mai funcţinonează legal pe raza Văii Jiului. Numai că şi aceasta se va închide în 2016 şi, în plus, este aproape plină. Aşa că edilii vulcăneni au transmis operatorului de apă şi canalizare din Valea Jiului că maximum 2-3 luni le va mai putea prelua nămolul rezultat.

Distanţa influenţează costurile

Consiliul Judeţean Hunedoara a găsit un alt amplasament pentru deponeul ecologic ce va deservi judeţul Hunedoara, la Bârcea, dar costurile de transport se vor reflecta, vrând – nevrând, în tarifele practicate de ApaServ. „La ora actuală, din 44 de operatori, suntem pe locul 40. În ultimii trei ani, tarifele nu au crescut şi pânăla 1 iulie nu avem de gândsă face nicio modificare în acest sens. Dar, din 1 iulie va exista o problemă, în sensul că se va finaliza investiţia la Staţia de la Dănuţoni şi invstiţiile în mediu întodeauna duc la creşetrea cheltuielilor. Vorbim despre canalizare. În al doilea rând este problema depozitării nămolului, iar aici va influenţa foarte mult faptul că nu s-a construruit la Petrila acel deponeu ecologic. Şi, cum nici Vulcanul nu ne mai lasă să depozităm nămolul acolo, trebuie să găsim o altă soluţie”, a explicat Costel Avram, directorul SC ApaServ Valea Jiului SA.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Scandal uriaș într-un club din Deva. Cornel Mărgan și alți doi interlopi s-au bătut. Cei trei au fost reținuți         Elevă din Orăștie dată dispărută         O tânără căutată de șapte ani pentru crimă a fost prinsă în Italia         Ordin de protecție provizoriu pentru un soț agresiv         SE APROPIE 1 DECEMBRIE. Programul manifestărilor de „Ziua Națională” de la Hunedoara         LA CASTELUL CORVINILOR. „Medieval Robotics Day”         LA DEVA. Lansarea strategiei pentru consolidarea administrației publice         INFRASTRUCTURĂ. Tunelul feroviar Turdaș a fost deschis circulației         A FOST ODATĂ… Zece ani de la dispariția mocăniței de la Hunedoara         Intervențiile de la Cetatea Costești vor fi reluate la primăvară         TOP 3 ținute cool pentru birou atunci când ești în criză de timp și idei!         Ce spun șefii Parcului Național Retezat despre „măcelul pădurilor” prezentat de activiștii de mediu         EVENIMENTUL ÎN TURISM. Târgul de Turism al României 2019 – încă un pas spre disoluţie         Povestea unui alergător la 51 de ani. Forrest Gump de Valea Jiului: Fuge 500 kilometri lunar şi mănâncă pită cu slană         Scrisoare deschisă către politicienii din USR – PLUS Hunedoara         Kogaionon, „muntele sfânt al dacilor“. Zece argumente pentru care locul sacru al strămoșilor noștri era Vârful Godeanu         Bărbat plecat la cules de ciuperci, rătăcit în Munții Orăștiei         Foştii anchetatori ai lui Traian Berbeceanu cer scoaterea cărții sale de pe piaţă         Teodora Larisa Petruț şi prospețimea poeziei         Lucian Heiuş le cere demisia. Trei politruci PSD cu funcţii publice ar trebui să plece din posturi