Imagini senzaționale de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Ce s-a întâmplat pe Dealul Liliecilor

S-au împlinit trei ani de când trebuiau finalizate lucrările la Autostrada Lugoj – Deva, începute în primăvara anului 2014 pe Loturile trei şi patru, în judeţul Hunedoara.

Imaginile aeriene realizate miercuri cu ajutorul dronei şi publicate pe Youtube.com de un pasionat de proiectele de infrastructură arată cum s-au mobilizat constructorii Lotului IV al Autostrăzii A1, pentru a finaliza cei aproximativ doi kilometri rămaşi în şantier, din tronsonul de 22 de kilometri de pe Valea Mureşului.

Cum au lucrat drumarii în ultimele zile

În ultimele zile, în ciuda ploii, lucrările au continuat într-un ritm alert, apreciază autorul filmărilor, chiar dacă muncitorii nu au mai putut lucra la terasamentul autostrăzii. În schimb, s-a făcut legătura viaductului peste DN 76 cu „Dealul Liliecilor”, astfel încât utilajele pot urca de pe ambele capete ale acestuia pe şantier. Excavările de pe versant nu au fost încă finalizate, astfel încât terenul pe care va fi construită autostrada să fie adus la acelaşi nivel pe toată lungimea sa.

Şi în locul unde au fost înregistrate alunecări de teren, versantul este excavat şi este ridicat un zid de gabioane, în spatele căruia terenul va fi tasat. Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susţin că în vara acestui an vor fi inaugurate cele două tronsoane ale autostrăzii Lugoj – Deva, care măsoară circa 43 de kilometri.

Lotul trei (21 de kilometri) va fi finalizat în luna iunie, dar tronsonul nu va putea fi dat în folosinţă până când nu vor fi realizate şi lucrările rămase de executat pe Lotul patru (22 de kilometri), cel pe care se află „Dealul Lililecilor”. Acest lucru se va întâmpla în luna august, potrivit celor mai optimiste estimări ale constructorilor.

Astfel, vor mai rămâne de executat circa 14 kilometri de autostradă, între Holdea şi Margina, unde va fi construit, de asemenea,  un tunel pentru urşi. Autostrada Lugoj – Deva va avea o lungime de 100 de kilometri.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 + 8 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Operațiune DIICOT în Deva: „Arestare în direct”         Ecologizare cu liceenii voluntari în Parcul Dendrologic din Simeria         Un hunedorean, pe podium la Campionatele europene de Karate         Cum arată autostrada Lugoj – Deva, cu o lună înainte de deschidere         Sărbătoare la Mănăstirea Prislop         Accident rutier grav. Șoseaua devastată a Lacului Cinciș face victime         Cele mai recente imagini de pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Vestea mult așteptată de hunedoreni. A intrat în șantier drumul județean Hunedoara – Călan         Carmen Hărău, senator PNL: “Va cădea guvernul Dăncilă?”         WINKLER DESPRE PRIORITĂȚILE PPE. Finanțarea corespunzătoare a Politicii Agricole și celei de Coeziune         SĂNĂTATE “Donăm sânge pentru oamenii orașului”         Ștrandul Municipal din Deva își deschide porțile         Ministrul Răzvan Cuc pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva. Când vor fi gata Loturile 3 și 4         Mai puțini turiști în Retezat, după închiderea drumului spre Poiana Pelegii         O viperă uriașă găsită în Sarmizegetusa Regia, pe Soarele de Andezit         Tânăr de 17 ani înecat într-o baltă din Orăștie         TALIBANII ECO DATOREAZĂ SCUZE. APM Hunedoara a scos Râul Alb din aşa-zisul „pericol de moarte”         Exponatul lunii iunie 2019 la muzeul din Deva         Lansare de carte Dumitru Constantin Dulcan         Ce despăgubiri poate primi muzeul pentru matrița antică din Sarmizegetusa Regia