Hunedorenii la Marea Unire

Printre manifestările pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, le-a dedicat Centenarului Marii Uniri s-a numărat și lansarea cărții istoricului Ioachim Lazăr, intitulată „Delegați hunedoreni participanți la Adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918”, carte apărută în condiții grafice deosebite la prestigioasa Editură Emia din Deva. În prezența publicului, la Salle d’Or din incinta Deva Mall, acest eveniment editorial de excepție s-a constituit într-un moment cu o mare încărcătură patriotică.

Istoric de prestigiu, dascăl, cercetător științific, director de muzeu, autor a zeci de cărți de istorie și monografii ale localităților hunedorene, Ioachim Lazăr și-a construit, în peste cinci decenii de activitate, un profil profesional demn de respect și prețuire din partea confraților, dar și din partea publicului iubitor de istorie.

Preocupările sale ca istoric acoperă o arie extrem de vastă, cu abordarea unor subiecte inedite, nestudiate sau prea puțin studiate, din domeniul culturii, al învăţământului şi al vieţii spirituale a românilor trăitori pe meleagurile hunedorene.

Un loc important în opera de istoric a domnului Ioachim Lazăr îl ocupă tematica Unirii de la 1918 şi contribuţia hunedorenilor la Marea Unire. Astfel, în colaborare cu avocatul Victor Şuiaga, patriot de excepţie şi participant la evenimentele din iarna anului 1918, Ioachim Lazăr a contribuit în calitate de redactor de volum la două lucrări de mare valoare ştiinţifică şi patriotică:  Hunedorenii la Marea Unire. 1 Decembrie 1918 (1993) şi Consiliul Naţional Român din Deva (1994). Ambele volume aduc informaţii inedite legate de participarea hunedorenilor la acest important eveniment al istoriei noastre naţionale.

Volumul pe care l-a lansat în cinstea Centenarului Marii Uniri este dovada interesului cu totul special cu care istoricul Ioachim Lazăr s-a aplecat asupra acestui punct de cotitură din istoria românilor, fiind evidențiată cu limpezime participarea românilor hunedoreni la Adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

Conform celor mai recente cercetări ştiinţifice, judeţul Hunedoara a fost reprezentat la acest eveniment de un număr de 174 delegaţi aleşi din diferitele pături sociale din localităţile judeţului Hunedoara. Cercetările surselor documentare, precum şi a publicaţiilor dedicate Marii Uniri, au reușit să aducă noi date privind numărul comunelor și al adeziunilor exprimate: 169 de comune cu 31.071 de adeziuni. Demne de remarcat și de apreciat sunt cele 174 de fișe biografice ale participanților pe care, astfel, îi cunoaștem cu numele lor și cu o scurtă trecere în revistă a vieții lor. Acest lucru a fost posibil grație unei asidue cercetări în arhivele județene și cele locale, meritul istoricului Ioachim Lazăr fiind cu totul excepțional în scoaterea din anonimat a acestor bravi patrioți hunedoreni.

Lucrarea „Delegați hunedoreni participanți la Adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918” se dorește a fi un omagiu adus participanților hunedoreni, care au contribuit la realizarea mărețului act național, fiind prezenți la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918.

Istoricul Ioachim Lazăr a vorbit asistenței, cu emoție și bucurie, despre cartea sa, despre semnificația participării hunedorenilor la Adunarea de la Alba Iulia, a dialogat îndelung cu publicul și a oferit autografe pe volumul său dedicat mărețului eveniment.

 

 

Ioan Sebastian Bara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × cinci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident rutier pe Autostrada Lugoj – Deva         TIR-urile vor avea liber pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Teren sintetic de sport în curtea Școlii generale 7, din Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara va fi iluminată arhitectural. Reabilitarea mai așteaptă         Câte cazuri de Covid 19 mai sunt „active” în județul Hunedoara         Cadavrul unei femei, găsit în spatele unui bloc, din Hunedoara         Anchetă penală după ce o călugăriță l-a acuzat de hărțuire pe bărbatul care a întrerupt slujba la Mănăstirea Jieț         Covid 19. Situația la unitățile spitalicești și centrele rezidențiale din subordinea CJ Hunedoara         Măgura Călanului, cariera dacică uitată de autorități         Accident rutier la Ohaba, pe DN 68 A Deva – Lugoj. Un autotren s-a răsturnat         Încă un deces al unei hunedorence infectată cu noul coronavirus         Daria Călugăru, finalistă la „Românii au talent”. Eleva din Deva are nevoie de susținerea noastră         Minologhion din secolul al XVIII-lea, restaurat la Muzeul Civilizației Dacice și Romane         Accident rutier pe șoseaua Simeria – Hațeg         Contrabandă cu țigări în Petroșani         Bogdănel Nițu, lăsat fără mașina de lux. Mesajul fostului cap al lumii interlope din Deva         Reacția Patriarhiei, după scandalul iscat la biserica din Jieț         CJ Hunedoara a numit o conducere nouă la SJU Deva         Rețea importantă de traficanți de droguri, pedepsită cu închisoarea         Scandal la o mănăstire din județul Hunedoara