Hunedorenii care au blătuit Referendumul din 2012 sunt buni de plată

judecatoria hunedoara (15)Judecătoria Hunedoara a condamnat 17 localnici pentru fraude la vot. Vor trebui să dea statului român, înzecit, valoarea şpagilor pe care le-au primit în 2012, pentru a vota de mai multe ori.

Procesul al hunedorenilor acuzaţi de fraude la Referendumului din 2012, în care românii au fost invitaţi să îl demită pe fostul preşedinte Traian Băsescu, s-a încheiat la Judecătoria Hunedoara. Magistraţii au condamnat 17 persoane pentru fraudă la vot, cu amenzi penale, care neplătite, se pot transforma în zile de închisoare.
Astfel, Judecătoria Hunedoara i-a condamnat pe Bejan Flavius Claudiu, Bosnea Dănuţ, Belgun Alexandru Florin, Zub Cosmin Claudiu, Raita Augustin, Bucică Constantin, Câmpean Andrei Cezar, Nan Alexandru, Bruzlea Paul Adrian, Szabo Raul Cosmin, Ciurari Dan, Ciurari Alexandru Claudiu, Lupulescu Ionel Gabriel, Raita Bela Alexandru şi Costache Alexandru Michael la plata unor amenzi penale între 1.500 de lei şi 2.400 de lei. Le-a interzis, de asemenea, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege pe o perioadă de 3 ani. Instanţa le-a confiscat şi sumele primite pentru a vota de mai multe ori.
Şpaga şi amenzile ajung la stat
„Instanţa confiscă în favorul statului sumele de bani dobândite de inculpaţi şi-i obligă să plătească statului suma de câte 200 lei fiecare inculpaţii Bejan Flavius Claudiu, Bosnea Dănuţ, Belgun Alexandru Florin, Zub Cosmin Claudiu, Bucică Constantin şi suma de câte 150 lei fiecare inculpaţii Câmpean Andrei Cezar, Nan Alexandru, Bruzlea Paul Adrian, Szabo Raul Cosmin, Ciurari Dan, Ciurari Alexandru Claudiu, Lupulescu Ionel Gabriel, Raita Bela Alexandru şi Costache Alexandru Michael”, a informat Judecătoria Hunedoara.
Potrivit magistraţilor, la referendumul pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu din 2012, inculpaţii au fost plimbaţi cu maşina, pentru a vota în Călan, Haţeg, Geoagiu, Orăştie, Simeria şi Deva, iar unii dintre ei au apucat să voteze de circa 10 ori.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

treisprezece − 11 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         (P) Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         (P) Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu         Un bărbat a murit după ce s-a prăbușit de pe schela unui bloc         Strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Hunedoara este modernizată         Povestea comorii fabuloase a regelui Decebal         Toate drumurile duc la Salonul Hunedorean al Cărţii         UNA DE “MAGNA CUM LAUDE” LA CJH: Galeriile de Artă „FORMA” devin o bijuterie arhitecturală         Prinși la furat de băutură și țigări         Drumul Național 7A va intra în reparații capitale. Primele lucrări de reabilitare au început         Incendiu puternic în Geoagiu. Un om a murit