Daniel Rus (48 de ani), bărbatul arestat din luna august, fiind acuzat că a agresat sexual şi a sechestrat o minoră de 11 ani, a fost înfăţişat instanţei Judecătoriei Hunedoara, în procesul în care este judecat pentru viol şi lipsire de libertate în mod ilegal. Daniel Rus a solicitat magistraţilor să îi fie înlocuită măsura arestării preventive cu o măsură mai blândă, dar instanţa a refuzat cererea sa, astfel că acesta va rămâne în arest preventiv. Hunedoreanul a precizat că a plătit o parte din daunele provocate familiei victimei, iar magistraţii au pus sechetsru pe bunurile acestuia.
„Instanţa a amânat cauza, la solicitarea apărătorului inculpatului pentru a depune înscrisuri în circumstanţiere şi să facă dovada plăţii parţiale a daunelor morale, şi din oficiu pentru a se institui sechestru asigurător asupra apartamentului inculpatului şi a fi notat în Cartea Funciară”, a informat Judecătoria Hunedoara. Pentru infracţiunile de care este acuzat, Daniel Rus riscă o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare.
Minoră ademenită şi abuzată sexual
Daniel Rus a fost arestat preventiv la mijlocul lunii august. A ademenit o copilă de 11 ani în apartamentul său din Hunedoara şi a agresat-o sexual, ţinând-o apoi închisă în locuinţă pentru mai multe ore. Mama fetei a sunat la Poliţie, după ce a observat că fiica ei nu a mai revenit acasă, iar vecinii nu ştiu nimic de aceasta. Fata a fost dată în urmărire naţională şi în consemn la frontieră. A doua zi dimineaţa, mama victimei s-a prezentat la sediul Poliţiei şi au reclamat infracţiunile comise de vecinul lor.
„Femeia a reclamat că fiica sa a fost acostată în faţa blocului de un bărbat şi dusă în locuinţa acestuia, unde, lipsind-o de libertate, a încercat să o violeze. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Hunedoara, suspect de comiterea faptelor, care a fost reţinut de poliţişti în cursul nopţii de 16/17 august 2014 pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate şi viol”, informau reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.