Hunedoara anilor 1960, descrisă de scriitori: orașul uriaşului complex de uzine unde fierbe în clocot oţelul

Traian Filip oferea la sfârşitul anilor 1960 una dintre cele mai plastice descrieri a Hunedoarei acelor vremuri.

Reportajul scriitorului a fost publicat în volumul „Sufletul focului”, apărut în 1974. Iată relatarea prozatorului Traian Filip:

„Ne ducem la Hunedoara să vedem culoarea metalelor. A metalelor contemporane produse de puternicele ei agregate. Ne ducem la Hunedoara, marea cetate a oţelului românesc, pentru a o vedea reînnoită în preajma lui 23 august, cu noi construcţii siderurgice, cu noi obiective industriale şi edilitare date în funcţiune, cu oameni care ne întâmpină de fiecare dată cu elanul lor caracteristic. Începem prin a străbate castelul medieval, sala cavalerilor, ea însăşi restaurată în întregime şi expusă într-o ultimă ediţie arhitecturală, ca semn al preşuirii trecutului şi al acelor artişti anonimi care au durat castelul din piatră şi metal. Privim galeria neogotică, stemele şi cheile de boltă, turnul pictat, iar de pe înalta terasă de la intrare ne fixăm privirile asupra uriaşului complex de uzine unde fierbe în clocot oţelul din care turnăm formele vapoarelor şi viaductelor, tractoarelor şi autocamioanelor, turnurilor de rafinării şi turnurilor de sonde.

Aici, la Hunedoara, totul s-a construit în raport cu uzina, în raport cu oţelul. Aici totul s-a integrat unui ansamblu unitar şi durabil. Ridicat din temelii în două etape, în două decenii, oraşul stă faţă în faţă cu castelul şi cetatea oţelului privind prin mii de ferestre ridicate pe verticală columnele de foc, torţele, faurile Transilvaniei. Fiecărui agregat amplasat pe talerul uzinei îi corespunde un număr de blocuri ridicate pe talerul oraşului. Un coş de fum aliniază simultan pe magistrala din faţa lui un şir de edificii colorate. O linie de parcare din zona combinatului pretinde echivalentul ei într-o piaţă din ona activă a oraşului.

Între oraş şi laminoare aleargă autobuzele. Cărbunele din Valea Jiului intrat în amestec cu minereurile, după ce a fost expulzat din cuptoare, sporeşte dimensiunile unor coline cenuşii în relieful din preajmă. Pădurile coboară spre cartierele noi şi deasupra lor se întâlnesc, ca într-un filtru, respiraţiile de foc ale furnalelor din Călan şi de la Hunedoara. Oraşul vechi de la poalele castelului se micşorează treptat, capătă noi deschideri, în timp ce siluetele de blocuri moderne, cu patru, cu zece etaje se extind necontenit puând stăpânire pe spaţiile inerte.

Trenul ce vine pe Valea Haţegului te duce direct între halele oţelăriilor, între halde de cenuşă şi zgură aprinsă. Gara este centrul acestui univers, iar locomotivele vin fierbinţi dintre furnale, pe evantaiul de linii ce se desfăşoară în triajul cetăţii siderurgice. Un concert de locomotive răzbate zi şi noapte dincolo de zidurile metalice, ridicate pe malul râului, pe digul de piatră ce desparte în două titanica aşezare. Pe cornişa din faţa castelului medieval, trenurile ies încărcate sunând din tampoane, funicularele trec în zbor printre stolurile de păsări ce ies de sub acoperişurile de ţiglă, trec dincolo de contraforţi, de pasarele, de planuri înclinate, de mari cazane ce par a-şi ridica din vreme în vreme invizibile capace, pentru a elibera nori de aburi. Un sentiment fierbinte produce această viziune tulburătoare a muncii. Un efect plastic pe care nu îl anulează amănunţitele investigaţii în halele vaste şi duduitoare, în lumea cibernetică misterioasă şi calmă, la danele prelungi ale laminoarelor gemene.

Aici se interferează pe o paletă unică vechile şi noile cuceriri ale tehnicii mondiale în domeniul oţelului. Dincolo de răbufnirile fosforice ale furnalelor şi oţelăriilor, ghicim prezenţa marilor cuptoare, a acestei vetre veşnic aprinse, a acestei plite pe care fierb cazanele de forţă ale industriei româneşti”, scria Traian Filip, în 1968.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + cincisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Imaginea Nadiei Comăneci a trecut chinuit prin votul CL Deva         PERFORMANȚĂ Un devean, campion european la Securitate Cibernetică         Reparații capitale pe cel mai riscant tronson al căii ferate Simeria – Petroșani         Incendiu la o cabană din lemn în Almașu Sec         Tânăra rănită în accidentul de motocicletă are nevoie urgentă de sânge         Accident rutier pe șoseaua Deva – Hunedoara         LANSARE proiect „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în Municipiul Orăștie”,cod SMIS: 123893         Accident cumplit cu motocicleta pe șoseaua Hațeg – Caransebeș. Un tânăr a murit, prietena sa se zbate între viață și moarte         Tânăr rănit grav în două accidente rutiere petrecute în aceeași zi         Accident rutier grav în Petroșani         Prin programul de practică organizat, Star Transmission & Star Assembly sunt „fabricanţi” de absolvenţi cu experienţă         Un agent de pază de la Spitalul Județean din Deva s-a revoltat împotriva medicilor de la Urgență         Zeci de jandarmi mobilizați pentru căutarea unei copile de 11 ani         A început expertiza pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Accident rutier pe DN 66: trei oameni au fost răniți         Guvernul şanselor ratate pentru România a fost demis!         Salonul Hunedorean al Cărții         CONCURS. “Citești și câștigi”, în plină desfășurare         PE MUNTE. Cetățeni străini, salvați de jandarmi         Tânără condamnată după ce ascuns droguri în vagin pentru a le livra deținuților