Hoții au făcut pagube în stațiunea Parâng

Persoane necunoscute au forțat accesul în incinta sediului administrativ din Stațiunea Parâng și au furat toate cablurile care fac legătura de la pompe la panoul de comandă, ce asigură automatizarea sistemului de producere a zăpezii artificiale, a informat Primăria Petroșani.

„Hoții au încercat inițial să forțeze o ușă de acces, dar, din cauză că nu au reușit, au forțat mai apoi un geam pe unde au pătruns în interiorul sediului administrativ. De precizat că fără aceste cabluri instalația de producere a zăpezii artificiale nu poate funcționa, astfel că acum acestea trebuie înlocuite. A fost depusă deja o plângere penală la Poliția Municipiului Petroșani”, a informat Primăria Petroșani.

Totodată, din dispoziția primarului municipiului Tiberiu Iacob – Ridzi, în stațiunea Parâng va funcționa un post de pază permanent, asigurat de Poliția Locală Petroșani. „Postul de pază va fi situat în zona sediului administrativ care adăpostește tunurile de zăpadă, ratrak-ul pentru bătătorirea pârtiilor, precum și pompele de la instalațiile pentru zăpada artificială, însă polițiștii locali vor face și patrulări”, au transmis reprezentanții primăriei.

Foto: Primăria Petroșani

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului