Gura Barza, trecut și prezent – o mare exploatare auriferă distrusă până la temelii în timp record

În urmă cu un deceniu, la Gura Barza mai puteau fi văzute aproape intacte clădirile administrative ale exploatării, intrările în galeriile miniere, drumurile şi terasamentele căii ferate. Acum, zeci de hectare sunt ocupate de dărâmături şi de gunoaie şi inundate de apele roşiatice ale izvoarelor subterane, devenite surse de poluare.

„Pe vremea când funcţiona mineritul aceste ape erau captate în nişte bazine de decantare, prevăzute cu nişte filtre, apoi ele erau deversate în Criş. Odată cu închiderea minei Barza în 2006, parcă s-au alocat bani pentru ecologizarea zonei. Nu cred că nu s-a luat în considerare că odată cu stoparea acelor galerii, mina se va umple de apă care va curge şi se va vărsa în Criş fără a mai fi tratată, filtrată. Din minele părăsite ies adevărate izvoare care transportă oxizi de fier şi cupru şi care se scurg în cursurile de apă întâlnite în cale. Fenomenul este foarte nociv pentru mediu, iar soluţia este la îndemână: construirea unei staţii de epurare”, relata Raul Florin Matei, un localnic din Brad, care a sesizat autorităţile cu privire la poluarea de la Gura Barza.

Minele şi preparaţia de la Gura Barza – Crişcior, înfiinţate de peste un secol într-o zonă bogată în zăcăminte aurifere şi cu o tradiţie de aproape două milenii în exploatarea aurului, aveau la începutul anilor 1990 peste 5.000 de angajaţi. Întreaga zonă minieră se afla în declin în acei ani, însă puţini localnici puteau crede că în numai un deceniu toate exploatările aurifere din zonă urmau să se prăbuşească, lăsând mii de oameni fără locuri de muncă. La Gura Barza, mina şi preparaţia auriferă din Munţii Metaliferi, aflate în vecinătatea municipiului Brad, zeci de construcţii care au funcţionat până la mijlocul anilor 2000 au fost devastate de hoţii de fier vechi, fără ca autorităţile şi Compania Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva, care a administrat exploatarea, să ia măsuri. Izvoarele roşiatice din gurile vechilor mine, încărcate de substanţe toxice au inundat locurile în care în ultimul secol au fost procesate zeci de tone de aur.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Primarul Marcel Goia nu va mai candida la Hațeg         Seceta și MHC-ul au transformat Lacul Cinciș. Ce se întâmplă la bisericile părăsite         Accident produs de un tânăr de 18 ani         Cum este „chinuită” o angajată a CFR, în fața barierelor de pe DN 7, la Simeria         Elev atacat și buzunărit pe holurile unei școli din Deva         Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie         Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva         Sportivi din Deva, campioni la o competiție națională de karate         Clipe de groază trăite de o femeie, în scara unui bloc din Hunedoara         Atenuatori de impact noi pe autostrăzile din vestul țării         Poliţia Locală Deva – bilanţul activităţii pe anul 2019         Cenaclul „Amurg sentimental”. Interviu cu Gabriela Alef         Bătaie de joc pe seama unui copilaș de patru luni. Tatăl l-a părăsit, iar mama s-a spălat pe mâini de el         Au trecut 52 de ani de când Deva, Hunedoara și Petroșani au devenit municipii         Eleva de 16 ani din Deva a fost găsită… departe         BUGETARE PARTICIPATIVĂ 2020. Primele 3 idei de îmbunătățire a calității vieții în Deva         DUPĂ INTERVENŢIA PREFECTULUI. Ceferiştii, amendaţi cu 60.000 de lei pentru mizeria de la Ilia