Grup de adolescenţi prins la furat

Cinci adolescenţi din Vulcan, cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani sunt cercetaţi pentru furt, după ce au sustras ţigări de peste 250 de lei.

tigari1Cei cinci au dat atacul de faţă cu vânzătoarea unui magazin din Petroşani. Trei dintre ei i-ai distras atenţia, iar alţi doi au furat ţigările şi s-au făcut nevăzuţi. Femeia a sesizat imediat furtul şi chemat poliţia, iar la faţa locului s-a deplasat de urgenţă o  echipă operativă care i-a identificat şi condus la sediul poliţiei pe L.R., A.Ş. şi A.Ş., toţi în vârstă de 15 ani, din municipiul Vulcan. De asemenea, în urma verificărilor, au fost identificaţi şi cei doi adolescenţi – unul de 14 ani, iar cel de-al doilea de 15 ani, ambii din Vulcan –  care au reuşit să fugă cu prada înainte de sosirea oamenilor legii. „În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând a se stabili întreaga activitate infracţională a suspecţilor”, au precizat oficialii IPJ Hunedoara.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva a rămas „muzeu”         A început montarea căii de rulare în Tunelul Turdaș de pe șantierul magistralei feroviare de mare viteză         Caravana Filmului Românesc la Hunedoara         La Deva se va da startul Turului Ciclist al Hunedoarei         Gând la început de an școlar         Motociclist oprit cu focuri de armă         DREPTATE PENTRU MILU. Sora victimei de la Sarmizegetusa Regia: “Fratele meu avea o şansă la viaţă, dar nimeni nu i-a dat-o”         INEDIT. Astăzi la Deva se poate circula cu “Autobuzul cu Jazz”         Ultima zi de lucru din ultimatumul dat pe Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva. Când pot fi deschişi cei 21 de kilometri         Bărbat înjunghiat în inimă de frica soției         Blocaj prelungit pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Licitație pentru modernizarea șoselelor turistice din județul Hunedoara         Povestea „tunelurilor pentru urși” de pe cel mai scump sector de autostradă: lotul de 300 de milioane de euro         Tragedie pe DN 7: un bărbat a murit, iar alți trei au fost răniți într-un accident rutier         Sardinia, între foarte scump și foarte ieftin         Tânără atacată în timp ce își plimba copilul în cărucior         Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști         CU ALCOOL LA BORD. O tânără din Călan a anunţat o răpire falsă         Giardini di Zoe, colţul de Rai creat într-un sat din Hunedoara         Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei