Gravură inedită expusă la Muzeul din Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 august 2018, o nouă piesă în cadrul proiectului intitulat „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.
Exponatul lunii august este reprezentat de o gravură intitulată „Cetatea Devei dinspre Apus”, fiind practic o călătorie inedită prin Deva de altădată. Gravura datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, perioadă dedicată explorării meleagurilor străine. Desenul a fost realizat de Ludwig Rohbock, fiind apoi gravat de G. Heisinger și multiplicat de Gustav Georg Lange în Darmstadt (Germania de astăzi). „În călătoriile și peregrinările din străinătate, artiștii vremii încercau să surprindă atât tradițiile, portul și obiceiurile localnicilor, cât și peisaje și monumente caracteristice ținutului respectiv. Astfel, datorită istoriei şi hotarelor misterioase, Transilvania a reprezentat o bogată sursă de inspirație pentru publicațiile de ilustrații și gravurile de epocă”, precizează dr. Diana Pantea, muzeograf în cadrul MCDR Deva.
Artistul german Ludwig Rohbock (cca.1820-1883), din Nürnberg, a fost un celebru desenator, peisagist și gravor al vremii, realizator al mai multor desene şi acuarele care surprind împrejurimile Rinului, peisaje din Ungaria şi din Transilvania anilor 1852-1875, oferind date de importanță istorică și topografică.
Piesa expusă la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva în luna august 2018 a fost imprimată în anul 1856 și face parte dintr-o donație care cuprinde trei imagini, două gravuri și o ilustrație, oferite instituției noastre de către dr. Lucian Marius Ștefan din Ulm (Germania), în anul 2010.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Bradul de Crăciun la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva         ADMINISTRAŢIE. Cresc preţurile şi subvenţia la agentul termic din sistem centralizat la Deva         S-a răsturnat cu mașina în șanț         Alimente pentru sărmani oferite de Episcopia Devei şi Hunedoarei         Parcul Corvin din Hunedoara va fi transformat într-unul al copiilor         DEVA. Termen prelungit pentru eliberarea biletelor gratuite de transport local         Jupânii criminali ai șoselelor. Ce a putut face un șofer de bolid pe DN 7         Accident grav la o exploatare forestieră         Un vârstnic și soția sa au fost găsiți morți         Gestul nobil al unui localnic din Bobâlna         Revelion în aer liber la Deva și Hunedoara         S-A FĂCUT ECOLOGIST. Conducerea centrală PER confirmă: Mareş este preşedinte la Hunedoara         Birou europarlamentar USR la Deva         UNDE SE RĂRESC PĂDURILE. Lista noilor exploatări forestiere din 2020, în județul Hunedoara         Arheolog reclamat în instanță după o poză în faţa Consiliului Judeţean: „Aveți grijă unde vă fotografiați”         Noul program Erasmus, cât mai echitabil și inclusiv         Un atelier de prelucrare a lemnului a fost mistuit de un incendiu         Carmen Hărău: ”Se ieftinește combustibilul și se renunță la supra-impozitarea muncii part-time!”         Razie la transportatorii de lemne         Cetatea Devei a primit peste 173.000 de turiști în 2019. Iarna rămâne „sezonul mort” pentru fortul medieval