GICĂ POPESCU: “Tremurau chiloții pe noi când aveam deplasare la Hunedoara”

După cum vă informam zilele trecute, fostul internațional Gică Popescu a fost prezent în municipiul de pe malurile Cernei pentru a semna parteneriatul dintre Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” și Viitorul FC Constanţa, entitățile pe care le reprezintă, şi Clubul Sportiv Hunedoara.

 

 

 

Parteneriatul dintre părțile semnatare privește selecţia, pregătirea şi promovarea celor mai talentaţi tineri jucători de fotbal din Hunedoara pentru competiţiile profesioniste prin cele două cluburi sportive de pe Litoral.

 

Un parteneriat benefic pentru părți

 

Despre aceste aspecte, dar și despre altele, am vorbit, după semnarea contractului, cu Gică popescu și, așa cum am promis, în ediția de astăzi din ZIARUL HUNEDOAREANULUI, revenim cu un amplu interviu cu celebrul fotbalist.

 

Reporter: Este important de știut, domnule Popescu, de ce ați ales  drept partener  Clubul Sportiv din Hunedoara?

Gică Popescu: Academia noastră şi Clubul Viitorul au început o serie de parteneriate cu cluburi de copii şi juniori din România. Am ţinut foarte mult ca unul dintre parteneriate să îl încheiem la Hunedoara. Istoria ne-a făcut să alegem această zonă. Întotdeauna Hunedoara a fost o pepinieră de juniori extraordinară, care din păcate a dispărut din prim-planul fotbalului de performanță românesc, în ultimii ani de zile. Un alt element important în alegerea Hunedoarei ca partener al nostru este prezenţa lui Dan Stroia (directorul sportiv de la CS Hunedoara, n. red.) aici, deoarece știu cât de serios este el în ceea ce face. Am jucat împreună la lotul de juniori şi ştiu cât de serios este. Încheiem un parteneriat cu CS Hunedoara, un parteneriat cu beneficii reciproce. Dorim ca jucătorii pe care îi aveţi la Hunedoara să vină către noi, către Constanţa, pentru că ştiţi foarte bine condiţiile de acolo şi maniera serioasă în care facem lucrurile la noi la academie. Beneficiile dumneavoastră vor fi financiare şi de imagine, pentru că în momentul în care ne trimiteţi un jucător care de la Academia de Fotbal «Gheorghe Hagi» va merge către fotbalul mare, ştiţi foarte bine că suntem clubul care a vândut cei mai mulţi jucători în străinătate în ultimii ani, vine o cotă parte din transfer la echipa la echipa la care s-a format.Sunt convins că această colaborare va fi pe o durată destul de lungă, cu avantaje de ambele părți.

 

Rep.: Către ce alte cluburi din țară vă veți îndrepta pentru a semna astfel de parteneriate?

 

G.P :Noi vrem să acoperim întreaga țară și în fiecare zonă să avem un astfel de parteneriat. Avem opt astfel de parteneriate semnate, dorim ca în continuare să le creștem numărul, să le îmbunătățim, dacă se poate, să fie cât mai multe și cum spuneam să acoperim întreaga țară.

 

EURO poate să înceapă și mâine

 

Rep. :Sunteți alături de cei care se luptă pentru ca România să aibă o imagine cât mai bună la ediția din acest an a Turneului final al Campionatului European 2020. Ce ne puteți spune-ti despre stagiul în care tara noastră se pregăteste pentru a primi oaspeți la această competiție?

 

G.P. : Eu coordonez din 2018 acest comitet de organizare al Campionatului european. Suntem în line dreaptă, toate asumările Guvernului nostru au fost implementare, Campionatul european poate începe și mâine, noi suntem pregătiți.Nu vă uitați la cei care nu înțeleg bine situația. Toată lumea când vorbește de această competiție se uită la stadioane. Aoleu, spun acestia, nu avem stadioanele făcute, nu se desfășoară Campionatul European.Nu are nimic de a face cu desfășurarea competiției. Precizez că noi am construit stadioanale cu ocazia Campionatului European și nu pentru Campionatul European. E bine să ne rămână o infrastructură sportivă, cât mai multe baze sportive, infrastructură feroviară și stadioane construite cu această ocazie, cât mai multe, deoarece trebuie să profităm și noi după un astfel de campionat.

 

Ar fi păcat să nu ne calificăm

 

Rep.: Sperați în calificarea echipei naționale a României la acest turneul final?

 

G:P.: Tremurăm cu toții și vom tremura și mai mult la finalul lunii martie, când sunt programate meciurile de baraj. Eu sper ca echipa noastră se se califice, deoarece ar fi păcat să organizăm un turneu final la noi acasă, fără ca echipa României să fie prezentă.

Rep.: Și pentru că tot ați vorbit de acasă, ce mai face Nicolas, fiul dumneavoastră?

G.P:  Nicolas crește. Crește și ca băiat, și ca fotbalist. Este un copil cu calități. Care iubește mult fotbalul, dar e la început de drum. Eu sper să aibă și noroc, pentru că fără noroc în viață e destul de complicat. E un copil cuminte, cu mult talent, dar mai are mult de muncă.

Corvinul a avut o echipă incredibilă

Rep.: Pe cine vede Gică Popescu ca urmaș al său în echipa națională?

G.P. : Pe fiul meu, evident.

Rep. : Și, pe final, vă propun să ne întoarcem la Hunedoara. Ce amintiri fotbalistice îl leagă pe Gică Popescu de perioada în care era adversar al Corvinului.

G.P. : Deoarece am fost adversar. al Corvinului, amintirile nu sunt deloc plăcute. De obicei, în perioada în care jucam la Craiova venem șiu luam bătaie la Hunedoara. Era, în mod clar, una dintre cele mai grele deplasări pe care le aveam. Ce mai, tremurau chiloții pe noi când veneam la Hunedoara. Corvinul avea o echipă incredibilă, condusă de regretatul Mișa Klein, unul dintre cei mai buni jucători ai fotbalului românesc din toate timpurile. Din păcate, acele vremuri s-au dus și nu mai sunteți la cel mai înalt nivel și e păcat pentru că, repet, aveți o istorie care vă oblige și ar trebui să faceți tot posibilul aici la Hunedoara pentru a readuce fotbalul pe prima scenă.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + șaptesprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Constructori acuzați că au decontat ilegal lucrări finanțate de UE în Lupeni și Băile Herculane         Doi bărbați sunt cercetați pentru braconaj, după ce au fost prinși noaptea la vânătoare         O mocăniță pentru județul Hunedoara         L-ați văzut?         ISTORII HUNEDORENE. Dealul Cetății Deva în administrarea Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara         Oamenii din Sântandrei au ajuns la capătul răbdării, din cauza penelor de curent         ACCIDENT. Mașină lovită de tren la trecerea peste calea ferată, din halta Geoagiu         Accident grav, cu șapte răniți, produs de un șofer teribilist de 23 de ani         Accident produs de un șofer de 82 de ani         Hoț capturat de polițiști         Traseul spre Lacul Zănoaga în atenția Salvamont Hunedoara         Psaltire din 1751 restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Deva         Bilanțul pagubelor materiale produse de inundații în județul Hunedoara         Cele două turnuri locuință ale Cetății dacice Costești din Munții Orăștiei vor fi protejate și reabilitate         Accident grav pe șoseaua Hațeg – Petroșani, produs de o tânără de 18 ani. Motociclist în stare gravă la spital         Astăzi începe campania de dezinsecție terestră la Deva!         Gospodării inundate în Silvașul de Sus         Pentru unii mumă, pentru popor ciumă         Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni