Giardini di Zoe, colţul de Rai creat într-un sat din Hunedoara

Una dintre cele mai spectaculoase grădini din România se numeşte „I giardini di Zoe” şi a fost înfiinţată de un om de afaceri italian în satul Banpotoc de pe Valea Mureşului, aflat în apropiere de Simeria.

În mai mult de un deceniu de muncă, Giovanni Salvatelli a transformat moşia întinsă pe şapte hectare într-o atracţie turistică vizitată de oaspeţi din toate colţurile ţării.

A împodobit-o cu alei cu trepte de travertin, cu fântâni şi vase artizanale de piatră, cu sculpturi şi ornamente din marmură, iar pe lângă grija pe care a purtat-o nenumăratelor specii de plante, italianul a adus aici specii de plante specifice regiuni pitoreşti a Toscanei.

„Dacă îţi doreşti să vezi un colţ de Italie în mijlocul Transilvaniei, atunci vizitează I Giardini di Zoe – o replică fermecătoare a celebrelor grădini renascentiste din însorita peninsulă. În apropiere de Banpotoc, în judeţul Hunedoara, proprietarii Villei Vinci au ridicat la nivel de artă pasiunea pentru grădinărit şi grija faţă de natură, creând o adevărată capodoperă peisagistică. Imaginile vă vor convinge să le faceţi o vizită!”, informează pagina de Facebook „Enjoy Hunedoara”, unde au fost publicate imaginile cu splendoarea grădinii.

Foto: Enjoy Hunedoara / Facebook.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − șase =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
CJ Hunedoara distribuie echipamente de protecție spitalelor suport Covid-19         Drumul Județean 687 Hunedoara – Călan. Cum s-a lucrat în ultimul an la șoseaua modernizată pe fonduri UE         O piesă deosebită din colecțiile Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie         Au început lucrările de anvelopare la Blocul 79, strada Bejan, din Deva         Drumul Cerbăl – Socet intră în șantier         Situația cazurilor COVID-19 la unitățile din subordinea CJ Hunedoara         DN 7 A a intrat în reparații         Povestea viaductelor „gemene” de pe vechea cale ferată Deva – Brad         Accident mortal în Petroșani, pe trecerea de pietoni         Doi hunedoreni trimiși în carantină după ce nu au respectat măsurile de autoizolare         Polițistul Florin Bolosin, trecut în rezervă. Ce spune despre munca în Poliție         A fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere         140 de ani de la înființarea Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Accident rutier pe Autostrada A1 Deva – Sebeș         Parcare nouă, construită la Spitalul municipal Hunedoara         Bugetare participativă: START VOT pentru ideile devenilor         Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Deva a fost deschis integral         Opticline Dr. Angelescu – Inițiativă dedicată medicilor din Spitalul Deva         Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara