Gheorghe Covaciu a fost condamnat pentru trafic de droguri

12Deveanul Gheorghe Covaciu a fost condamnat la închisoare, printr-o sentinţă dată de Tribunalul Hunedoara, după ce în luna iunie a fost arestat preventiv pentru trafic internaţional de droguri de risc.

„Instanţa condamnă pe inculpatul Covaciu Gheorghe, aflat în arest preventiv în prezenta cauză, în Penitenciarul Aiud la: trei ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc, la patru ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc, fără drept; la şase luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Instanţa contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului Covaciu Gheorghe pedeapsa cea mai grea, de patru ani de închisoare şi doi ani interzicerea drepturilor, la care adaugă un spor de un an şi două luni de închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de cinci) ani şi două luni de închisoare şi doi ani interzicerea drepturilor. Instanţa menţine măsura arestării preventive a inculpatului”, a informat Tribunalul Hunedoara.

Gheorghe Covaciu (40 de ani) a fost reţinut şi trimis în arest preventiv la începutul lunii iulie, fiind acuzat că a introdus în ţară două kilograme de cannabis. „Au fost prinşi în flagrant doi traficanţi de droguri de risc care transportau cu un autoturism de lux, în prezenţa unui minor, cantitatea de aproximativ două kilograme de cannabis. Autoturismul înmatriculat în Irlanda a fost oprit în trafic la intrarea în municipiul Deva, sensul dinspre Arad, în jurul orei 2:30. Cu prilejul percheziţionării autoturismului a fost depistată, disimulată, cantitatea de aproximativ două kilograme de cannabis, ambalată în patru pachete”, informau reprezentanţii DIICOT. Ambii au fost acuzaţi şi de comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece − 7 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lansarea implementării proiectului: ,,Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, cod SMIS 122812         Mega-construcțiile părăsite ale căii ferate Deva – Brad         CULTURA PRIETENIEI, PRIETENIA CULTURII heART COUTURE, un proiect al regăsirii prin intermediul artei         14 acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată         Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani         Violență în familie. Tânără bătută de soț cu pumnii         CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu