Gest cretin al unui cioban: a sunat la 112 să reclame că a fost răpit

Miercuri, în jurul orei 13.00, Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112 a fost sesizat, prin cinci apeluri telefonice de catre un bărbat care a reclamat faptul a fost “răpit” de către persoane pe care nu le cunoaşte si se află intr-o maşină împotriva voinţei sale, fiind legat la ochi.

„Apelantul, care şi-a declinat o identitate falsă, a precizat că a fost luat de pe o stradă din municipiul Hunedoara şi este dus către punctul de frontieră Nădlac. Imediat, s-au declanşat activităţi specifice în astfel de cazuri, poliţiştii Serviciului de Investigatii Criminale si cei ai Biroului de Analiza a Informaţiilor Hunedoara, în urma cercetărilor reuşind, în scurt timp, sa identifice apelantul. Acesta este un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Bucuresci. El a fost condus la sediul IPJ Hunedoara, pentru audieri, dupa ce a fost localizat pe un deal (cu oile, fiind cioban) în afara municipiului Deva”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Bărbatul, care a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, a declarat că faptele reclamate cu ocazia apelurilor telefonice nu corespund realităţii.

Bărbatul riscă o amendă de până la 1.000 de lei.

FOTO: IPJ Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece − șapte =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Bărbat înjunghiat în inimă de frica soției         Blocaj prelungit pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Licitație pentru modernizarea șoselelor turistice din județul Hunedoara         Povestea „tunelurilor pentru urși” de pe cel mai scump sector de autostradă: lotul de 300 de milioane de euro         Tragedie pe DN 7: un bărbat a murit, iar alți trei au fost răniți într-un accident rutier         Sardinia, între foarte scump și foarte ieftin         Tânără atacată în timp ce își plimba copilul în cărucior         Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști         CU ALCOOL LA BORD. O tânără din Călan a anunţat o răpire falsă         Giardini di Zoe, colţul de Rai creat într-un sat din Hunedoara         Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei         De ce să aplici pentru un program de calificare în Industria Automotive?         Accident rutier cu motocicleta: doi oameni au fost răniți         „Să trimitem copiii la școală!”- campanie liberală aflată la a șaptea ediție         Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia         Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva deschis circulației         Drumul spre Poiana Pelegii se deschide parțial         ANI: Răzvan Mareș, în conflict de interese         Veste uriașă pentru șoferi: Se deschide Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva