Gerul pune în situaţie de risc culturile agricole din judeţ

În ciuda căderilor masive de zăpadă, care au furnizat „sera” perfectă pentru cea mai mare parte a culturilor din judeţ, gerul extrem ar putea să afecteze, totuşi, semănăturile de toamnă.

 

 

Specialiştii spun că ninsorile au refăcut în totalitate deficitul de apă din sol şi, cel puţin teoretic, protejează culturile de îngheţ. Cu toate acestea, temperaturile care coboară sub minus 20 de grade Celsius, ar putea pune în pericol culturile, mai ales în siuaţia în care gerul extrem se întinde pe o durată mai lungă: „Mulţumită ninsorilor care au căzut în ultimele săptămâni impactul gerului este mult redus, însă un risc încă există. Este dificil de stimat care e situaţia, atâta timp cât culturile sunt încă sub zăpadă însă, dacă au fost sau vor fi afectate în acest sezon, probabil că am putea vorbi de o suprafaţă reprezentând 10-15 la sută din totalul culturilor. Mai complicat e atunci când nu e zăpadă, iar un risc mai mare este în zonele unde culturile nu au fost acoperite de stratul de nea”,  spune Călin Petru Marian, directorul Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Hunedoara (DAJ).

 

Fermierii încă se tem de ger

Anul trecut a fost unul bun pentru agricultura județului Hunedoara, în ciuda îngheţului întârziat de la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai şi în ciuda inundaţiilor, care au calamitat unele gospodării şi ferme. Lipsa zăpezii, în această iarnă, ar fi afectat cel puţin a cincea parte din totalul culturilor, dar şeful DAJ Hunedoara, spune că primăriile nu au raportat, până acum niciun caz de calamitate. Totuşi, fermierii spun că există terenuri cultivate cu grâu, orz sau rapiță, care nu sunt acoperite de zăpadă sau ogoare de pe care zăpada s-a topit, aşa că iar dacă temperaturile vor continua să scadă în perioada următoare, iar gerul va fi unul de durată, riscul ca acestea să înghețe este real. „Noi avem câteva hectare lângă Haţeg şi am zis să nu le lăsăm pârloagă, spune Aurel Vlăiconi. Însă nu ştim cum vom ieşi din iarnă. A fost zăpadă destulă, dar aţi văzut şi dumneavoastră că s-a topit de tot şi, dacă în zilele următoare iar vin geruri mari, aşa cum s-a anunţat, nu putem să nu ne îngrijorăm pentru culturi. Zăpada care a mai rămas e subţirică, aşa că nu putem zice hop, până nu ieşim din februarie”. Hunedorenii au semănat anul trecut grâu pe 9.380 de hectare, faţă de numai 9150 de hectare în 2015. Triticale au fost cultivate pe aproape 1850 de hectare, cu 21 de hectare mai mult decât anul trecut, iar orz pe 556 de hectare, cu un plus de 6 hectare, în comparaţie cu toamna anului  2015. Suprafeţele cultivate cu plante de nutreţ sunt, şi ele, duble: de la 60 de hectare, în 2015, s-a ajuns la 125 de hectare anul trecut.Cea mai mare suprafaţă a fost cultivată, potrivit autorităţilor din agricultura judeţeană, cu porumb: 22.120 de hectare, pe locul doi în topul culturilor hunedorene fiind cartoful, cu aproape 8.800 de hectare cultivate.

3.000 de euro, bani pentru cultivatorii de roşii

În ciuda ploilor şi a temperaturilor scăzute, în 2016 s-au obţinut producţii foarte bune la porumb. Judeţul Hunedoara a avut, anul trecut, potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Hunedoara, o producţie medie la hectar de 4.280 de kilograme, în timp ce în 2015 producţia medie a fost mai mică de 1.440 de kilograme. De asemenea, rezultate excelente a avut floarea-soarelui, cu o producţie de 2.400, faţă de numai 980 de kilograme la hectar în 2015, cartoful, cu aproape 10.050 de kilograme la hectar, în comparaţie cu numai aproximativ 8.250, în 2015 şi soia, unde fermierii au cules în 2016 aproape 2.650 de tone, faţă de numai 800 cu încă un an în urmă! Călin Petru Marian mai anunţă că fermierii hunedoreni vor avea acces, de acum, la un sprijin de 3.000 de euro, în cazul în care cultivă legume (tomate) pe o suprafaţă de cel puţin 1.000 de metri pătraţi, în condiţii de seră sau solar. Singura condiţie este ca de pe un metru pătrat cultivat să se culeagă cel puţin două kilograme de tomate, iar comercializarea acestora să fie justificată cu documente fiscale. Suma pusă la bătaie pentru fermieri este aceeaşi, potrivit directorului Direcţiei pentru Agricultură, indiferent că legmele sunt cultivate pe o suprafaţă de cel puţin 1.000 de metri pătraţi sau pe suprafeţe care depăşesc această cifră.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident produs de un tânăr de 18 ani         Cum este „chinuită” o angajată a CFR, în fața barierelor de pe DN 7, la Simeria         Elev atacat și buzunărit pe holurile unei școli din Deva         Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie         Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva         Sportivi din Deva, campioni la o competiție națională de karate         Clipe de groază trăite de o femeie, în scara unui bloc din Hunedoara         Atenuatori de impact noi pe autostrăzile din vestul țării         Poliţia Locală Deva – bilanţul activităţii pe anul 2019         Cenaclul „Amurg sentimental”. Interviu cu Gabriela Alef         Bătaie de joc pe seama unui copilaș de patru luni. Tatăl l-a părăsit, iar mama s-a spălat pe mâini de el         Au trecut 52 de ani de când Deva, Hunedoara și Petroșani au devenit municipii         Eleva de 16 ani din Deva a fost găsită… departe         BUGETARE PARTICIPATIVĂ 2020. Primele 3 idei de îmbunătățire a calității vieții în Deva         DUPĂ INTERVENŢIA PREFECTULUI. Ceferiştii, amendaţi cu 60.000 de lei pentru mizeria de la Ilia         Tragedie pe DN 66, în comuna Pui         Povestea emoționantă a lui Darius, elevul premiant îngrijit de bunici