Marți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara a fost solicitat, prin numărul de urgență 112, să intervină pe drumul ce face legătura între localitatea Câmpul lui Neag și cabana Buta, unde în urma precipitațiilor abundente, Pârâul Lazăr a distrus un podeț și aproximativ 100 de metri din drum. În zonă se aflau doi turiști de cetățenie slovacă cu un autoturism care datorită distrugerii drumului nu și-au mai putut continua deplasarea cu autoturismul.
„La fața locului s-au deplasat o autospecială cu tracțiune 4×4 precum și o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului de Pompieri Petroșani, o autospecială din cadrul IJJ Hunedoara, un echpaj de salvatori montani din cadrul Salvamont Hunedoara precum și un buldoexcavator din cadrul administrației publice locale Uricani. În momentul ajungerii forțelor de intervenție la fața locului, turiștii nu prezentau afecțiuni medicale, refuzând să părăsească autoturismul. Astfel, la momentul acutual administrația publică locală desfășoară acțiuni de amenajare a unei căi de acces provizorie care să poată asigura accesul autoturismului”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.