FOTO. Sport extrem pe două roți la DHS MTB Corvin 2016, în Hunedoara

A parta ediție a concursului MTB Corvin a avut loc în weekend la Hunedoara, iar grădina Castelului Corvinilor a fost locul de unde zeci de cicliști au luat startul pe traseele dinficile de mountain-bike.

Campionatele Naționale și mountain bike și cross country olimpic au avut loc în weekend la Hunedoara. Evenimentul, aflat la a patra ediție, a fost organizat de Eurosport DHS SA, DHS Bike Parts SRL, Primăria Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara şi Clubul Sportiv Corvinia, sub egida Federației Române de Ciclism. Zeci de sportivi din țară s-au întrecut pentru titlul de campion național și pentru premiile substanțiale oferite de organizatori.

În Hunedoara a plouat aproape continuu de vineri, pe tot parcursul week-endului, astfel că în ziua de sâmbătă, când a fost dat startul concursului, cicliștii înscriși la probele de XCO (cross country olympic) au avut de parcurs un traseu extrem de dificil. Locul de întâlnire al sportivilor a fost grădina Castelului Corvinilor din Hunedoara. De aici, au pornit spre Dealul Sânpetru, pe un traseu tehnic, îngreunat de un urcuș până în zona releului, apoi de o coborâre riscantă, la poalele Castelului Corvinilor și pe malul râului Zlaști de unde au intrat, după un alt urcuș, în linie dreaptă spre linia de sosire. La categoriile dedicate profesioniștilor (juniorii și clasa Elite), cicliștii au avut de parcurs până la șapte astfel de ture, pe o ploaie care nu a contenit.

„Din cauza ploii, traseul a fost greu. A fost foarte mult noroi și nu am putut urca panta pe bicicletă. Dar senzația după o astfel de cursă este extrem de plăcută. Mă bucur că am reușit să închei proba”, a declarat una dintre participante.

„Traseul a fost tehnic, coborârile au fost foarte periculoase, urcările aproape imposibile pe bicicletă”, a declarat sportivul Raul Sânza.

Organizatorii au făcut tot posibilul ca acest concurs să fie organizat cât mai bine, mai ales că el decide titlul de campion național de XCO.  „Vremea ne-a pus mari probleme, și a trebuit să refacem traseul, pentru că în zona de traversare a râului Zlaști a fost imposibil de trecut. Din fericire,în ciuda acestor dificultăți, mare parte dintre cicliști nu au renunțat”, a precizat Sebastian Todea, marketing manager Eurosport DHS SA, organizatoare a competiției.

Din cauza ploilor abundente, probele de maraton au fost amânate, peste două săptămâni.

Competiție după standarde internaționale

Federația Română de Ciclism a delegat organizarea competițiilor de ciclism cluburilor sportive din țară, iar în acest an Clubul sportiv Corvinia a avut cea mai bună propunere, reușind să facă un traseu competitiv, care se ridică la standardele internaționale, au precizat reprezentanții Federației Române de Ciclism. „Sportivii au venit foarte bine pregătiți, iar printre concurenți s-au numărat cicliști ai unor echipe din străinătate, cum este Vlad Dascălu, care concurează pentru un club din Spania, a venit și campionul național en-titre, Tudor Oprea, precum și sportivi care au avut un calendar competițional intens, unii cu participări la cupa mondială și chiar și la campionatele mondiale, care au avut loc cu două săptămâni în urmă”, a declarat Traian Goga, secretar general al Federației Române de Ciclism. Competiția este înregistrată în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale, a Federației Internaționale de Ciclism, iar sportivii primesc puncte care se adună în clasamentul mondial, pentru România.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaisprezece − 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
NOMINALIZAŢII PNL DEVA. Dr. Petrui la Sănătate, Marian Călin la Agricultură, Potecă – Prefect         Incendiu puternic în satul Uroi         Imaginea Nadiei Comăneci a trecut chinuit prin votul CL Deva         PERFORMANȚĂ Un devean, campion european la Securitate Cibernetică         Reparații capitale pe cel mai riscant tronson al căii ferate Simeria – Petroșani         Incendiu la o cabană din lemn în Almașu Sec         Tânăra rănită în accidentul de motocicletă are nevoie urgentă de sânge         Accident rutier pe șoseaua Deva – Hunedoara         LANSARE proiect „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în Municipiul Orăștie”,cod SMIS: 123893         Accident cumplit cu motocicleta pe șoseaua Hațeg – Caransebeș. Un tânăr a murit, prietena sa se zbate între viață și moarte         Tânăr rănit grav în două accidente rutiere petrecute în aceeași zi         Accident rutier grav în Petroșani         Prin programul de practică organizat, Star Transmission & Star Assembly sunt „fabricanţi” de absolvenţi cu experienţă         Un agent de pază de la Spitalul Județean din Deva s-a revoltat împotriva medicilor de la Urgență         Zeci de jandarmi mobilizați pentru căutarea unei copile de 11 ani         A început expertiza pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Accident rutier pe DN 66: trei oameni au fost răniți         Guvernul şanselor ratate pentru România a fost demis!         Salonul Hunedorean al Cărții         CONCURS. “Citești și câștigi”, în plină desfășurare