FOTO. Sălbăticia Retezatului în toată splendoarea

Caprele negre zburdă pe stâncile încă acoperite cu zăpadă ale celor mai înalte vârfuri din Retezat. Imaginile realizate în aceste zile, de fotograful Marius Turc, de la căldările Retezatului şi cele mai înalte vârfuri ale sale, arată splendoarea priveliştilor masivului.

Parcul Naţional Retezat se întinde în prezent pe aproape 40.000 de hectare, în judeţul Hunedoara, impresionează prin numărul mare de lacuri glaciare, peste 50, şi este considerat un adevărat tărâm sălbatic al Europei.

În Retezat se află cel mai întins lac glaciar din ţară, Bucura. Tot aici, călătorii găsesc Tăul dintre Brazi, considerat unul dintre locurile misterioase ale Retezatului, Lacul Zănoaga, cel mai adânc, Tăul Porţii, situat la cea mai mare altitudine dar fiecare lac, tău, sau ochi de apă din Retezat, pete de culoare albastru-verzui în imensitatea muntelui, poate stârni emoţii călătorilor, la fel cum o fac şi vârfurile de peste 2.000 de metri şi căldările sale. Retezatul a fost dintotdeauna un loc care a stârnit admiraţia călătorilor.

„Rar un masiv muntos care să te vrăjească mai mult cu peisagiile, de cea mai autentică sălbătăcie, să te fascineze mai tainic prin florile-i rare, prin gâzele minunate, vânatul extraordinar şi mai ales prin neîntrecutele fenomene glaciale: căldări, custuri, iezere, morene etc.”, îl descria naturalistul Alexandru Borza, în urmă cu opt decenii. Şi în prezent, Retezatul continuă să impresioneze prin sălbăticia ţinuturilor sale.

Retezat-munti,lacuri si capre negre

Publicată de Marius Turc pe 4 Iunie 2018

„Natura însăşi a predestinat acest masiv ca să devie marele nostru sanctuar, un imens loc de învăţătură, de observaţii, de recreaţie pentru toţi prietenii noştri. Complexul de căldări alpine, iezere i piscuri, plaiuri şi prăpăstii ameţitoare, cuprinse între Stănişoara şi Slăvei, Zănoaga, Groapa Şesele, Vârful Păpuşii, te copleşeşte prin măreţia peisajului alpin. În zone late se succed formaţii tipice de vegetaţie, de la păduri de fag, molid, prin jepi, covor de flori şi ierburi, la formaţii de rarişti subnivale şi la licheni în vârf. Aici sunt plante de obârşie veche şi zeci de forme noi speciale de hieracii (n.r. flori). Tăcerea solemnă din înălţimile Retezatului e plăcut subliniată de murmurul şuviţelor de apă glacială. Vulturi, cerbi, căprioare şi zeci de capre negre reprezintă fauna, alături de urşi, lupi, râşi. Dar câte gâze mici, insecte, fluturi, deosebit de importanţi pentru ştiinţă, se află numai în aceste locuri. A sosit timpul să ne gândim serios la ocrotirea tuturor acestor daruri, din marea împărăţie a naturii, care va trebui să stăpânească suveran Parcul Naţional al ţării, din Retezat”, scria profesorul Alexandru Borza, cel care a contribuit decisiv la înfiinţarea Parcului Naţional Retezat.

Retezatul l-a inspirat şi pe marele istoric Nicolae Iorga. „Săpat de două cufundături care ascund în ele iezeturi liniştite, Retezatul îi stăpâneşte pe toţi cu stânca lui ninsă. Iar în margine, la stânga, un nor mare de zăpadă pare a pluti în largul cerului albastru: e culmea Parângului, mai marele Retezatului însuţi, care nu arată mai mult decât această albă cunună de neauă deasă. În fund, unde arborii se ţin în şir de-a lungul unei lunci udată de apa îngheţată a Retezatului, acolo e Grădiştea unde s-a sfârşit Decebal şi împărăţia lui şi de unde a pornit stăpânirea, până în Dunăre, a celor trei Dacii romane, întemeiate de Traian. Faţă de Roma, a cărei eternitate a pierit în pulbere, ciobanul dac s-a ridicat din ţărână, şi-a durat iarăşi bordeiul de lemn, s-a aşezat în el cu datinile sale neatinse şi stăpâneşte până astăzi în umbra uriaşă a Retezatului”, scria Nicolae Iorga, în volumul Privelişti de ţară, publicat la începutul secolului trecut. (FOTOGRAFII: Marius Turc)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

optsprezece + nouă =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
CJH PROMITE – PRIMĂRIA DEVA FACE. Chinezii deschid o fabrică de mobilă la Deva         Gara de poveste a municipiului Brad, în șantier de aproape trei ani. Lucrările nu sunt finalizate         Un motociclist a fost lovit de un autocamion pe șoseaua Deva – Lugoj         Ramona Mănescu, propunere ALDE pentru postul de ministru la Externe         Tragedie în Deva         Dosarul electronic la Tribunalul Hunedoara         Patru hunedoreni anchetați pentru braconaj         Mircea Lucescu a revenit în Hunedoara. Ce a dezvăluit antrenorul legendar al echipei Corvinul         Dacfest 2019, la poalele Măgurii Uroiului         Primăria Deva primește fonduri UE pentru reabilitarea „Palatului” Cetății Devei         Carmen Hărău: „Românii trebuie să știe!”         Autostrada Lugoj – Deva. Ce se întâmplă pe Lotul 3         Moştenirea dregătorului Potecă, mătrăşită după cinci ani         Primăria Deva caută teren pentru ghetoul de la „Porcărie”         Tragedie în Petroșani         Lucrările de reabilitare a podului rutier peste râul Strei au fost scoase la licitație publică         Accident feroviar în apropiere de Brad: un șofer a tăiat calea trenului         Zona periculoasă a DN 66, dotată cu parapeți         Vladimir Brilinsky, lăsat de șefii CJ în afara Sarmizegetusei Regia         Tânăr condamnat pentru trafic de droguri după ce a vrut să se îmbogățească prin „darknet”