VIDEO FOTOGALERIE Pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie Boca

Peste 8.000 de oameni au venit în această dimineaţă la Mănăstirea Prislop, unde este comemorat părintele Arsenie Boca. Astăzi se împlinesc 24 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca. Pelerinii s-au rugat la mormântul părintelui şi au participat la slujba religioasă.

Drumul spre Prislop, pe ultimii kilometri ai şoselei, a fost îngreunat de numărul mare de maşini oprite pe marginea şoselei. Un autocar a derapat şi a ajuns de-a curmezişul drumului, astfel încât pentru mai bine de o oră traficul rutier a fost blocat. Cei care s-au îndreptat spre mănăstire, la orele 7:00 dimineaţa, au fost nevoiţi să oprească autoturismele la trei kilometri de lăcaşul de cult, din cauza blocajului şi să continue drumul pe jos.

Curtea mănăstirii s-a aglomerat încă dinainte de răsăritul soarelui. Mulţimea a înconjurat biserica unde a început slujba religioasă, în jurul orei 7:00. „Este o atmosferă de sărbătoare pentru noi şi mă bucur că au venit atât de mulţi oameni pentru a se ruga la mormântul părintelui”, a spus Mihai, din Hunedoara. Cea mai mare provocare a pelerinilor a fost să ajungă la cimitirul mănăstirii. Chiar înainte de a se lumina, câteva sute de oameni se aşezaseră la coadă, pentru a înainta încet spre mormântul fostului stareţ Arsenie Boca. Poteca a fost îngrădită, iar jandarmii au fost mobilizaţi în apropierea locului de pelerinaj. „Este un număr mare de pelerini, însă nu am avut niciun fel de probleme legate de păstrarea ordinii şi liniştii. În Prislop este o atmosferă de spiritualitate. Cei mai mulţi pelerini au venit între orele 7 şi 8 dimineaţa”, a declarat căpitanul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Un atelier de prelucrare a lemnului a fost mistuit de un incendiu         Carmen Hărău: ”Se ieftinește combustibilul și se renunță la supra-impozitarea muncii part-time!”         Razie la transportatorii de lemne         Cetatea Devei a primit peste 173.000 de turiști în 2019. Iarna rămâne „sezonul mort” pentru fortul medieval         CAD MINCIUNILE TALIBANILOR DE MEDIU Procurorii nevoiţi să admită: La Râul Alb, violenţele au izbucnit după tentativa de omor         Pădurar anchetat penal pentru transport ilegal de lemne         Primăria Hunedoara a mărit pragul de acordare a facilităților la transportul în comun         Un nou teren de sport, la Colegiul Național “Iancu de Hunedoara”         Și-a luat soarta în mâini. Un localnic a reparat singur un drum judeţean, cu roaba şi lopata         ADMINISTRAŢIE. Primarul Devei, tot mai implicat în problemele Termocentralei Mintia         EXPERTIZA IPTANA: Toate „defectele” Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         De Ziua Naţională la mormântul lui Avram Iancu         PE EȘICHIER. “Cupa 1 Decembrie” la şah de la Deva         Patinoarul de la Deva se deschide marţi, 3 decembrie 2019         Accident pe DN 66: trei mașini s-au ciocnit, doi oameni sunt răniți         Accident mortal pe DN 66, în apropiere de Hațeg. Un polițist local din Deva a murit         Procesul retrocedării controversate a Retezatului împins în 2020         Accident soldat cu doi răniți în Defileul Jiului         LA UN PAS DE TRAGEDIE. Copil de 5 ani, rănit într-un accident produs de un pensionar`         Bărbat electrocutat pe calea ferată, la Orăștie