FOTBAL. A patra remiză consecutivă pentru CNS Cetate Deva

Etapa a unsprezecea a Ligii a III-a de fotbal a adus încă un joc fără înfrângere pentru CNS Cetate Deva.

Într-un joc disputat vineri după – amiază, contând pentru etapa a unsprezecea a seiei a IV-a din Liga a III-a de fotbal, CNS cetate Deva a realizat cea de-a patra remiză consecutivă. Formaţia pregătită de Marius Sîrbu, la primul sezon disputat în acest eşalon fotbalistic, a terminat la egalitate, printr-o remiză albă, scor 0-0, pe terenul altei nou – promovate, Măgura Cisnădie. Trupa sibiană, una bine închegată, aflată pe locul zece înaintea acestei runde, a pus, până acum, destule probleme echipelor aflate în prima jumătate a clasamentului, iar rezultatul scos de deveni, care care ocupau poziţia a doisprezecea, poate fi considerat unul meritoriu. Mai mult, conform lui Marius Sîrbu, antrenorul celor de la CNS Cetate Deva, rezultatul putea fi unul şi mai bun. “Începutul jocului, pînî către mijlocul primei reprize a fost unul echilibrat. Apoi, în ultimele zece minute ale primei părţi, am fost peste adversari, după părerea mea. Repriza a doua ne-a aparţinut în totalitate, având mai multe ratări. Nu a fost să fie nici de această dată, chiar dacă, per total, am fost mai buni şi, în ultimele zece minute, am evoluat în superioritate numerică, un jucător de la Cisnădie fiind eliminat”, a spus acesta.

“Ne lipseşte victoria”

Cea de-a patra remiză a Devei poate fi considerată partea goală a paharului. Dacă e să privim partea plină, atunci se poate spune că băieţii de la CNS Cetate Deva sunt la al cincilea meci fără înfrângere. În runda a şaptea, devenii au câştigat, acasă, cu 1-0, în faţa celor de la CS Ineu, urmând două remize în deplasare, 0-0 la Minerul Motru şi 2-2 la CSU II Craiova, un egal pe teren propriu, 1-1 cu Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, şi meciul nedecis de la Cisnădie. “Ne mişcăm bine în teren, jocul nostru place, echipa răspunde indicaţiilor tactice, dar ne lipseşte victoria. Sper să obţinem un succes cât mai curând”, a mai afirmat Marius Sîrbu, antrenorul celor de la CNS Cetate Deva. Victoria ar fi de dorit etapa viitoare, vineri, de la ora 14.00, dar va fi foarte greu pentru că, şi dacă evoluează pe teren propriu, CNS Cetate Deva va avea un meci extrem de dificil, poate cel mai greu din acest tur de campionat, urmând a întâlni principala favorită la promovare, ASU Poli Timişoara. Mai multe despre fotbalul devean puteţi afla luni, lâde la ora 18.30, când în cadrul emisiunii “SPORT PLUS”, difuzată pe postul de televiziune HUNEDOARA TV, invitaţi vor fi antrenorul devenilor, Marius Sîrbu, şi căpitanul celor de la CNS Cetate, Janos Vajda.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
ÎNVESTITURA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: „Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”         Mocăniţa Brad – Crișcior circulă de sărbători         Noua Politică Agricolă Comună trebuie să sprijine cât mai consistent tinerii fermieri         Vasilică Potecă, noul prefect al județului Hunedoara         LICEENII DE LA ARTE. Concert ce colinde la Biserica „Immaculata” din Deva         Florin Oancea: Termocentrala Mintia va avea cărbune pe toată durata iernii         „FAPTE NU VORBE!” Primarul Petroşaniului a adus (şi la propriu) cadouri pentru copii         Tineri răniți într-un accident pe DN 68 Hațeg – Caransebeș         Biciclist lovit de mașină în Deva         Bunuri contrafăcute confiscate de polițiști         Articole pirotehnice din clase interzise la comercializare către publicul larg, confiscate de poliţişti         Activitatea Poliției Locale Deva, în luna noiembrie 2019         Accident grav în Batiz, pe DN 66         Ești răcit mai mereu? Citește cum poți să te protejezi în sezonul rece!         Bradul de Crăciun la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva         ADMINISTRAŢIE. Cresc preţurile şi subvenţia la agentul termic din sistem centralizat la Deva         S-a răsturnat cu mașina în șanț         Alimente pentru sărmani oferite de Episcopia Devei şi Hunedoarei         Parcul Corvin din Hunedoara va fi transformat într-unul al copiilor         DEVA. Termen prelungit pentru eliberarea biletelor gratuite de transport local