Fostul primar Cornel Resmeriță a fost achitat

340

Fostul primar al municipiului Lupeni, Cornel Resmeriă, a fost achitat în dosarul penal în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pentru infracţiuni de abuz în serviciu. În acelaşi dosar au fost achitaţi şi Alin Condoiu, angajat al Primăriei Lupeni, acuzat de abuz în serviciu, şi Miron Gărdean, om de afaceri. Sentinţa a fost pronunţată, luni, de magistraţii Tribunalului şi nu este definitivă.

Procesul în care Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni din perioada 2000 – 2016, a fost acuzat de infracţiuni de corpupţie, a început la Tribunalului Hunedoara în noiembrie 2016 şi a suferit o serie de amânări şi suspendări, din motivele medicale invocate de apărătorii lui Resmeriţă în numele acestuia.

În dosarul instrumentat de Direcţia Naţională Anticoruţie, Cornel Resmeriţă a fost acuzat de DNA că împreună cu fostul şef al Compartimentului de Achiziţii de la Primăria Lupeni, Alin Condoiu, ar fi atribuit ilegal societăţii Termogaz Company, reprezentată de afaceristul Dorel Gărdean (inculpat în dosar) un contract în valoare de aproape 11 milioane de lei, finanţat cu fonduri ale Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Contractul semnat în 2011 avea ca obiect obiect actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a Staţiunii turistice Straja.

În luna februarie a anului 2015, Cornel Resmeriţă a fost ridicat de procurorii DNA şi reţinut şi arestat preventiv pentru o lună. Ulterior a fost trimis în arest la domiciliu, iar în prezent este judecat în stare de libertate. Din 2016, când s-a încheiat cel de-al patrulea mandat de primar obţinut de Resmeriţă, acesta a fost urmat la conducerea Primăriei Lupeni, de fiul său cel mare, Cristian Resmeriţă, pentru o scurtă perioadă, şi apoi de al doilea fiu Lucian Resmeriţă, care se află în prezent la al doilea mandat.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *