Fostul episcop al Hușilor nu se va mai retrage în județul Hunedoara

Corneliu Bârlădeanu, episcopul retras al Huşilor, implicat într-un scandal sexual în care a denunţat trei preoţi care l-au şantajat cu imagini compromiţătoare, se va întoarce în Moldova natală, după tentativa sa de a se retrage în Ardeal.

În urmă cu o săptămână, i-a fost pusă la dispoziţie, de către episcopul Danii Stoenescu (Partoşanul), al românilor din Serbia, o casă în satul Hăţăgel (comuna Densuş, judeţul Hunedoara), un loc aflat la cinci kilometri de Biserica Densuş şi la circa 25 de kilometri de Mănăstirea Prislop, devenită loc de pelerinaj datorită duhovnicului Arsenie Boca.

Oaspetele episcopului Daniil a vizitat casa care i-a fost pusă la dispoziţie în Hăţăgel şi s-a declarat mulţumit de ea, însă în cele din urmă a refuzat propunerea de a se muta aici, pe motiv că este prea departe de locurile sale natale şi pentru că a primit o altă ofertă: o casă în Târgu Ocna, din judeţul Bacău, oferită cu ajutorul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Scandalul de la Episcopia Huşilor a izbucnit la jumătatea lunii iunie anul curent. Pe fondul unor presiuni şi ameninţări cu divulgarea în presă a imaginilor compromiţătoare, episcopul Corneliu a mers la DNA şi a denunţat trei dintre preoţii care îl şantajau. Prelatul s-a plâns procurorilor că respectivii clerici îi solicitau funcţii şi bani. Decizia de a depune plângere la DNA fără a-şi informa superiorii, a atras critici, Corneliu Bârlădeanu fiind acuzat că a încălcat cutumele bisericeşti.

După arestarea la domiciliu a celor trei preoţi acuzaţi de şantaj, la scurt timp în presa tabloidă a fost publicat unul dintre cele opt filmuleţe ridicate de procurorii DNA în urma percheziţiilor. Imaginile înfăţişau doi bărbaţi în sutană în ipostaze intime, unul dintre ei având fizionomia şi vocea asemenea episcopului Corneliu.
După vizionarea imaginilor necenzurat, atât reprezentanţii Patriarhiei Române, cât şi cei ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, au concluzionat că monahul Corneliu Bârlădeanu pare a fi unul dintre protagoniştii filmării. Abia după publicarea materialului video, Mitropolia Moldovei a dispus oprirea de la slujire a episcopului de Huşi.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă − 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident mortal în Petroșani, pe trecerea de pietoni         Doi hunedoreni trimiși în carantină după ce nu au respectat măsurile de autoizolare         Polițistul Florin Bolosin, trecut în rezervă. Ce spune despre munca în Poliție         A fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere         140 de ani de la înființarea Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Accident rutier pe Autostrada A1 Deva – Sebeș         Parcare nouă, construită la Spitalul municipal Hunedoara         Bugetare participativă: START VOT pentru ideile devenilor         Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Deva a fost deschis integral         Opticline Dr. Angelescu – Inițiativă dedicată medicilor din Spitalul Deva         Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara