Fosta Școală 10 din Hunedoara a ajuns în paragină

Din 2013 în în fosta Şcoală generală nr. 10, din cartierul Micro 7 al Hunedoarei, nu mai au loc cursuri, iar în ultimii ani, clădirea a rămas în conservare. Nu a mai fost însă păzită, iar cu timpul geamurile i-au fost sparte, gardul împrejmuitor a fost rupt, iar pereţii mâzgăliţi de grafitii.

Autorii actelor de vandalism au distrus şi uşa de intrare în fosta unitate şcolară. Au păstruns în interior şi au devastat sălile ei. Rămăşiţele unor aşternuturi improvizate pe podea şi numeroase gunoaie menajere şi peturi arată că locul a fost folosit ca adăpost pentru oamenii străzii. Materiale din şcoală au fost incendiate, însă autorităţile nu au observat până în prezent distrugerile.

Şcoala generală nr. 10 a fost inaugurată în toamna anului 1971, fiind la acea vreme una dintre cele mai moderne ale municipiului. Peste 1.500 de elevi învăţau în anii 1980 aici, însă la închiderea ei, din 2013, doar 200 de elevi mai făceau cursuri.

În anii trecuţi, administraţia locală din Hunedoara a plănuit transformarea imobilului într-un centru social, împreună cu Episcopia Devei şi Hunedoarei, însă proiectul a fost abandonat.

Un alt plan viza transformarea clădirii într-un hotel, însă nici acesta nu a mai fost realizat. Nici priveliştea din vecinătatea fostei unităţi şcolare nu este ofertantă, unde două blocuri abandonate înainte de finalizarea construcţiei lor au rămas în paragină din anii 1990.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia         Cursa „nebună” a unui tânăr pe bulevardele Devei. Șoferul era drogat și nu avea permis         Lăpugiu de Sus – 580 de ani de la prima atestare documentară         Carne de curcan suspectă de gripă aviară, pe galantare din județ         Cei mai buni dintre cei buni în competiție         Dezbatere publică pe bugetul municipiului Hunedoara         Hoții au făcut praf o biserică din Vulcan. Alte două lăcașuri au fost călcate de spărgători         Accident în Deva. Un taximetrist băut a făcut ravagii pe bulevard         Tribunalul Hunedoara și-a prezentat bilanțul pe anul 2019         ALDE va avea liste și candidații proprii la alegerile locale         Evaluarea Sarmizegetusei Regia. Suma uriașă la care a fost estimată cetatea dacică         Zeci de oameni au primit ajutor la Adăpostul de noapte din Deva         Bugetul municipiului Deva pe anul 2020 în dezbatere publică         Șoseaua din Pasul Vulcan interzisă mașinilor pe timpul iernii         „HOŢULUI DE HOŢIE ÎI E FRICĂ” Criza alimentelor de la Spitalul Judeţean şi apelul (ipocrit) la responsabilitate         Casă mistuită într-un incendiu         Centrul Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență împlinește 6 ani de la primul apel. Bilanțul instituției