Fostă angajată a Primăriei Deva condamnată pentru trafic de influenţă

tribunalTribunalul Hunedoara a condamnat-o pe Nicoleta Susai, o fostă funcţionară a administraţiei locale din Deva, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru că bugetara a primit ilegal 1.000 de euro pentru a-i facilita unui devean obţinerea unui apartament în blocurile de locuinţe sociale.

Nicoleta Susai, o fostă angajată pe postul de referent al Serviciului Public Local de Asistenţă Socială al Primăriei Deva, a fost condamnată de Tribunalul Hunedoara la trei ani de închisoare, cu suspendare. Ea a fost acuzată că a primit în 2011 suma de 1000 de euro de la un devean, căruia i-a promis că va beneficia de o locuinţă socială. Deveanca a fost judecată la Tribunalul Hunedoara. Înainte de a prmi condamnarea ea le-a declarat magistraţilor: „Mi-am învăţat lecţia şi regret cele întâmplate. Mama mea era foarte bolnavă şi de aceea am luat banii oferiţi, pentru a o ajuta. Ca urmare a bolii, mama mea a şi decedat”. Fosta angajată din primărie a restituit denunţătorului cei 1.000 de euro, înainte de a începe procesul. Acesta le-a declarat magistraţilor că şi-ar dori ca fosta funcţionară să fie iertată, însă şi lui i-a fost atrasă atenţia pentru că s-a folosit de mituirea unui funcţionar pentru a obţine ilegal un apartament.

Condamnă pe inculpata SNM la: – 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Repune în individualitatea lor pedepsele contopite prin sentinţa penală nr. 183/2013 a Tribunalului Hunedoara, respectiv: – 3 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, compus din cuantumul pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.  Constată că partea vătămată a renunţat la pretenţiile civile, ca urmare a reparării prejudiciului. Obligă pe inculpată la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare – SURSA: Tribunalul Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Fostă angajată a Primăriei Deva condamnată pentru trafic de influenţă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaptesprezece + optsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident rutier grav în Petroșani         Prin programul de practică organizat, Star Transmission & Star Assembly sunt „fabricanţi” de absolvenţi cu experienţă         Un agent de pază de la Spitalul Județean din Deva s-a revoltat împotriva medicilor de la Urgență         Zeci de jandarmi mobilizați pentru căutarea unei copile de 11 ani         A început expertiza pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Accident rutier pe DN 66: trei oameni au fost răniți         Guvernul şanselor ratate pentru România a fost demis!         Salonul Hunedorean al Cărții         CONCURS. “Citești și câștigi”, în plină desfășurare         PE MUNTE. Cetățeni străini, salvați de jandarmi         Tânără condamnată după ce ascuns droguri în vagin pentru a le livra deținuților         SPARG LIMITELE PENIBILULUI. CJH face turismul de rahat (la propriu) în Sarmizegetusa Regia         Ce s-a ales de fosta Școală 10 din Hunedoara, unde învățau 1.500 de elevi         Caz șocant în comuna Pui: o elevă de opt ani a fost abuzată de învățător         PRIMĂRIA DEVA. Ajutor pentru încălzirea locuinţei         CU BANI FDI. Bucureşci: Iluminat public european până de Paşte         Soarta tristă a „autostrăzii – muzeu”, părăsită de două luni         Salarii regești la Consiliul Județean Hunedoara         Deva – între destinație turistică și turismul de nișă         Traian Berbeceanu: „Pot să am neșansa să nu mi se mai facă dreptate niciodată”