Fortificația Sarmizegetusei Regia va fi restaurată integral

Trei milioane de euro vor fi investiţi în următorii ani în restaurarea Sarmizegetusei Regia, în urma unui proiect co-finanţat din fonduri alocate de Guvernul Norvegiei.

„Unele vești bune vin greu, chiar și după 3 ani, cum este cazul primului proiect cu finanțare considerabilă ce vizează restaurarea cetății dacice de la Sarmizegetusa Regia și are la bază un proiect amplu realizat de specialiștii institutului nostru în perioada 2017-2018. Proiectul „Sarmizegetusa – capitala Daciei, muzeu viu al patrimoniului cultural european” mobilizează primele 3 milioane de euro pentru începerea unei restaurări îndelung așteptate și susținute de specialiști și administratorii sit-ului. Acesta este doar începutul, fără îndoială unul bun, dar pentru ca întregul proiect să fie realizat și toate monumentele să fie restaurate, sunt necesare – în continuare – noi fonduri și intervenții ce s-a putea întinde chiar și pe următorii 10 ani”, informează Institutul Naţional al Patrimoniului, pe pagina de Facebook.

„În primăvară va continua cercetarea, iar în vara viitoare vom vedea un şantier de restaurare activ la Sarmizegetusa Regia. E un lucru extrem de important pentru că în ultimii 40 de ani nu au existat intervenţii majore de restaurare. Au fost, tot timpul, lucrări de întreţinere, pe care şantierul arheologic le-a realizat cu forţele proprii, dar lucrări de restaurare, nu”, a declarat Ştefan Bâlici, directorul general al INP.

Potrivit reprezentanilor institutului, fortificaţia va fi restaurată integral, fiind vorba de un kilometru de ziduri, cumulat interior şi exterior, iar acest prim proiect are în vedere în acelaşi timp măsuri de punere în valoare a sitului, respectiv conturarea unor trasee de vizitare şi amplasarea unor pavilioane cu rol de lapidariu, în care vor fi prezentate fragmentele de piatră antice, care există acum rispite în sit.

„Vorbim de un kilometru de suprafaţă de zid care trebuie tratată bloc cu bloc, cu lucrări de conservare, curăţare, biocidare, completare şi, local, restaurare. Porţile fortificaţiei vor trece printr-o transformare mai importantă pentru că ele au fost amenajate aşa, ca să arate bine pentru public, în anii ´80, dar fără fundament ştiinţific, şi acum vom face un pas înapoi şi vom reveni la dovezile arheologice pentru fiecare gest pe care îl facem”, a mai precizat Ştefan Bâlici.

În iunie, Consiliul Judeţean Hunedoara a obţinut o cofinanţare de aproape două milioane de euro, din partea Norvegiei, pentru proiectul Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural european. Valoarea totală a investiţiei, derulate prin programul „Ro-cultura” finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 (contribuţia financiară acordată de Norvegia, Islanda şi Liechtenstein pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi pentru consolidarea relaţiilor cu 15 state membre ale Uniunii Europene) se ridică la 13 milioane de lei (trei milioane de euro). Circa un milion de euro va fi contribuţia CJ Hunedoara la realizarea investiţiei, care se va derula, pe 48 de luni, în parteneriat cu Fundaţia Mihai Eminescu Trust şi cu partenerul norvegian Møre og Romsdal County Council.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!