10.7 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

Focare de pestă porcină africană la Călan

Două focare de Pestă Porcină Africană confirmate în zonele Călan şi Călanu Mic au fost izolate de autorităţile sanitar – veterinare din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, a informat Prefectura Hunedoara.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, cazurile de Pestă Porcină Africană au fost confirmate în gospodăriile a doi proprietari de mici ferme de creştere a porcilor. Au fost aplicate de urgenţă măsurile aprobate prin hotărârile Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care au constat din: instituirea de restricţii în cele două exploataţii, confiscarea întregii cantităţi de carne rezultate în urma sacrificării de urgenţă a porcilor precum şi dezinfecţia locului unde a fost dispusă îngroparea carcaselor suinelor sacrificate. De asemenea, autorităţile au efectuat controale şi analize în toate gospodăriile din apropierea celor două exploataţii unde a fost descoperită boala.

„Pentru aplicarea întocmai a măsurilor sanitar – veterinare, medicii veterinari monitorizează permanent starea clinică a suinelor din zona de protecţie, a fost instalat filtru cu covoare dezinfectante la intrarea în focarele din Călan şi Călanu Mic şi au fost afişate informări ale cetăţenilor privitoare la declararea focarelor de Pestă porcină şi la măsurile care trebuie luate pentru protejarea animalelor din gospodării. La această oră continuă recoltarea probelor şi examinările clinice iar conform reglementărilor aflate în vigoare pentru astfel de situaţii, proprietarii de porci sacrificaţi vor fi despăgubiţi”, a informat Prefectura Hunedoara.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/