9.3 C
Deva
joi, mai 2, 2024

Firma fostului prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, cu sabia executării la gâtul CEH

Pe bandă rulantă a câştigat acţiunile în intstanţă una dintre firmele controlate de fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, îndreptate împotriva Compelxului Energetic Hunedoara.

Gerom Internaţional are relaţii comerciale de ani de zile cu administratorul unităţilor miniere din Valea Jiului, indifferent cu s-a numit acesta, respectiv RAH, CNH, SNH ori, mai nou, CEH. Producator pentru o gamă largă de utilaje de tip minier, Gerom şi-a orientat afacerile mai ales către contractele cu banii statului, care au venit cu largheţe o bună perioadă de timp şi au adus sume considerabile în conturile afacerilor controlate de ex-prefectul judeţului Hunedoara, Aurelian Serafinceanu. Problemele financiare cu care se confruntă acum CEH s-au răsfrânt, însă, şi asupra relaţiilor contractuale dintre compania energetică şi Gerom Internaţional, iar societatea controlată de Serafinceanu şi-a cerut banii în instanţă. Şi, în numai o săptămână a avut câştig de cauză, la Tribunalul Hunedoara, în trei acţiuni care au ca obiect ordonanţa de plată. În total, numai în cele trei cazuri ajunse pe masa judecătorilor, CEH trebuie să plătească către Gerom Internaţional peste 1,3 milioane de lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate. Iar la aceste sume se adaugă şi cheltuielile de judecată solicitate de reprezentanţii Gerom, în valoare de alte câteva sute de lei. Nicuna dintre sentinţe nu este încă definitivă şi, în consecinţă, poate fi atacată.

A cerut şi insolvenţa CEH

De precizat că Gerom International este una dintre primele firme care a solicitat insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara, ca urmare a sumelor restante. Acţiunea a fost introdusă în luna decembrie a anului trecut, pentru creanţe ce depăşeau 5,5 milioane de lei, iar cererea a fost retrasă de pe rolul instanţei numai după ce societatea şi-a primit o parte din datoria restantă.

De-a lungul vremii, afacerile dintre consorţiul de firme controlat de Aurelian Serafinceanu şi, la acea vreme, Compania Naţională a Huilei au fost subiectul mai multor investigaţii nu numai de presă din cauza modului în care se derulau şi a sumelor vehiculate.

Fostul ministru al Industriilor si Resurselor, Dan Ioan Popescu, a fost primul care a tãiat în carne vie si, dupã accidentul de muncã de la Vulcan din august 2001 a decis interzicerea relatiilor comerciale cu firmele intermediare aflate în anchetã si respectiv dovedite a fi desfãşurat activitãti gen “cãpuşã”, printre care şi acum defuncta UMIROM, ori fosta GEROM INVEST SA, ambele member ale grupului de afaceri amintit. Numai că, după finalizarea anchetelor, Gerom s-a întors în schemă, chiar dacă în continuare au existat o serie de probleme legate inclusive de calitatea produselor livrate unităţilor miniere din Valea Jiului.

 

.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/