Femeie din Simeria, înșelată prin metoda „Accidentul”

944

O femei în vârstă de 81 de ani, din Simeria, a plătit 10.000 de lei unor escroci, care au contactat-o pretinzând că au nevoie de acești bani pentru a-i salva fiica.

„Luni, Poliția Orașului Simeria a fost sesizată de o femeie de 59 de ani, din Timișoara, despre faptul că persoane necunoscute au contactat-o pe mama acesteia, pe telefonul fix, spunându-i că fiica sa a fost implicată într-un accident rutier și au nevoie urgentă de bani pentru o intervenţie chirurgicală. În timp ce vorbea la telefon cu persoana necunoscută, care s-a prezentat a fi medic, la locuința acesteia s-a prezentat un alt bărbat necunoscut, care a solicitat și a primit de la femeie 10.000 de lei, după care a părăsit curtea, fără a se cunoaște direcția în care a plecat”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.
După ce a oferit banii necunoscutului, octogenara şi-a contactat fiica, iar din discuțiile purtate cu aceasta a înţeles că a fost înșelată.

„În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului”, a informat IPJ Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *