Exponatul lunii la muzeul din Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, în luna aprilie 2019, un nou exponat în cadrul proiectului intitulat „Exponatul lunii”, ce poate fi admirat în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.

Exponatul lunii aprilie la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva este un un exemplar de carte românească veche din colecția de carte veche, rară  și bibliofilă a muzeului din Deva, un Triod, imprimat în anul 1813 în Tipografia Mitropoliei Blajului, cu binecuvântarea Episcopului Ioan Bob (1739-1830). Triodul este o carte de cult care cuprinde cântările, citirile și regulile tipiconale specifice celor zece săptămâni care preced Sfintele Paști, începând cu Duminica Vameșului și a fariseului și încheindu-se cu sâmbăta din Săptămâna Patimilor.

Numeroasele însemnări păstrate pe filele exemplarului se constituie într-o mini-cronică a cărții, dar și a bisericii din care provine, oferind date despre cumpărarea cărții, legarea acesteia, numele preoților, al învățătorului de la școala din sat, despre data Paștelui din anul 1888 ori menționări referitoare la fenomene meteorologice. Conform notelor scrise de mână, circulația cărții s-a desfășurat în zona Dumbrava de Jos (comuna Ribița, jud. Hunedoara) – Zlatna (jud Alba) – Lupșa (jud. Alba), într-un interval temporar cuprins între anii 1818-1889.

În spațiul tradițional românesc, cartea, ca purtătoare a învățăturii creștine, a slujit deopotrivă la învățarea scrisului și cititului, ca text de lectură care oferea modele de înțelepciune și de limbă cultivată, sau ca suport pentru însemnări scrise de mâna vremelnicilor posesori ai cărții.

Exponatul poate fi vizionat pe tot parcursul lunii aprilie, de marți până duminică, între orele 10-1730 .

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

opt + 6 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Hunedoara este modernizată         Povestea comorii fabuloase a regelui Decebal         Toate drumurile duc la Salonul Hunedorean al Cărţii         UNA DE “MAGNA CUM LAUDE” LA CJH: Galeriile de Artă „FORMA” devin o bijuterie arhitecturală         Prinși la furat de băutură și țigări         Drumul Național 7A va intra în reparații capitale. Primele lucrări de reabilitare au început         Incendiu puternic în Geoagiu. Un om a murit         Voluntarii care lucrează la Cetatea Costești au nevoie de ajutor         NOMINALIZAŢII PNL DEVA. Dr. Petrui la Sănătate, Marian Călin la Agricultură, Potecă – Prefect         Incendiu puternic în satul Uroi         Imaginea Nadiei Comăneci a trecut chinuit prin votul CL Deva         PERFORMANȚĂ Un devean, campion european la Securitate Cibernetică         Reparații capitale pe cel mai riscant tronson al căii ferate Simeria – Petroșani         Incendiu la o cabană din lemn în Almașu Sec         Tânăra rănită în accidentul de motocicletă are nevoie urgentă de sânge         Accident rutier pe șoseaua Deva – Hunedoara         LANSARE proiect „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în Municipiul Orăștie”,cod SMIS: 123893         Accident cumplit cu motocicleta pe șoseaua Hațeg – Caransebeș. Un tânăr a murit, prietena sa se zbate între viață și moarte         Tânăr rănit grav în două accidente rutiere petrecute în aceeași zi         Accident rutier grav în Petroșani