Explicațiile deputatului PSD Ilie Toma despre mitingul „gulerelor albe”

Circa 3.000 de hunedoreni sunt așteptați să participe la mitingul organizat în 9 iunie, în Capitală, de Partidul Social Democrat denumit „împotriva abuzurilor”.

Organizatorii evenimentului au transmis organizaţiilor judeţene câteva reguli pentru participarea la acest eveniment. Astfel, participanţii trebuie să fie îmbrăcaţi de la brâu în sus în alb sau să poarte straie populare, să aibă la ei varianta prescurtată a imnului României, stegulețe tricolore, lanterne mici sau telefoane cu lanternă. Ilie Toma, deputat PSD din Hunedoara, a dat o explicație bizară pentru vestimentația impusă participanților la miting.

„Evident că ne îmbrăcăm în alb, pentru că, știți cum este, albul este o culoare pură și este ca și pe vremurile trecute, gulerele albe. Gulerele albe întotdeauna semnifică puritatea”, a declarat parlamentarul Ilie Toma, citat de Realitatea Tv. „Gulerele albe” nu au însă nicio legătură cu puritatea, ci se referă la angajații cu studii superioare și un statut social mai ridicat, care își câștigă existența din activități care presupun folosirea intelectului mai degrabă decât cele care presupun activități fizice.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Explicațiile deputatului PSD Ilie Toma despre mitingul „gulerelor albe”

  1. Nicolae

    Alesi democratic , avand majoritatea si guvernand conform legislatiei , sa protestezi impotriva abuzurilor inseamna sa ai o problema ! 🙂 Poate e vorba despre abuzul de a-ti schimba primii ministrii ? 🙂 🙂

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece + paisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Copil de 12 ani rănit într-un accident rutier         Copil adus la Urgențe după ce a fost mușcat de un șarpe         „Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute         ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale         Sistem de supraveghere video pe străzile Simeriei         Autostrada Lugoj – Deva. Cele mai recente imagini aeriene de pe Loturile 3 și 4. Cât mai e de lucru         Emblema de onoare a M.A.I. conferită unui jandarm hunedorean         BINE CĂ N-A VENIT MADONA! Nedeia Vulcăneană l-a prins pe Ile Primarul cu closetul „pe vine”         Grădină urbană pe fonduri UE în zona Grigorescu