Experiment eșuat sau accident extrem de stupid. Ce le-a spus jandarmilor tânărul găsit după trei zile, legat de un copac, în Parâng

Jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Parâng au fost sesizaţi telefonic de către o persoană despre faptul că în zona Cutreasa – Valea Polatişte se aud strigăte de ajutor. „Jandarmii împreună cu un salvamontist s-au deplasat imediat în zona indicată, unde au identificat un bărbat de aproximativ 35 de ani legat cu un lanţ de un copac. Bărbatul a declarat ca s-a legat singur deoarece voia să-l escaladeze, iar în momentul în care a încercat să deschidă lacătul cu cheia, aceasta s-a rupt. Jandarmii l-au ajutat să se elibereze din lanţ, fiind coborât din zona muntoasă fără probleme de sănătate şi a fost predat unei ambulanţe care l-a transportat ulterior la spitalul din municipiul Petroşani”, a informat Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara.

Versiunea inițială relatată de tânăr a fost că a vrut să facă un experiement legat de tehnicile de supravieţuire în sălbăticie, aşa că s-a legat cu un lanţ de copac. După 3 zile în pădure, aventurierul a regretat tentativa şi a început să strige după ajutor, fiind salvat de salvamontişti. Pentru ca experimentul să fie complet, tânărul a aruncat cheia de la lacătul cu care a legat lanţul. Se pare că bărbatul nu şi-a calculat bine nici necesarul de provizii pentru experiementul său şi a rămas rapid fără mâncare. Aşa că a început să urle după ajutor. Din fericire, a fost auzit de nişte ciobani care treceau prin zonă, care au alertat salvamontiştii. Salvatorii l-au găsit în zona Polatişte, la graniţa judeţelor Hunedoara şi Gorj. Întrebat de câte zile îşi testează limitele legat de un copac, bărbatul a mărturisit că se afla în a treia zi. El le-a mai spus salvamontiştilor că era rupt de sete şi de foame pentru că proviziile i-au fost de ajuns doar în prima zi. Tânărul a fost recuperat în siguranţă şi a fost ulterior predat unui echipaj de la ambulanţă, care i-a acordat îngrijiri medicale.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!