EXCLUSIV. Liberalii de la ALDE și cei de la PNL, în reuniune la Costești

Cu siguranță aerul tare din preajma cetăților dacice poate servi ca adjuvant în terapia de grup a politicienilor hunedoreni. Cel puțin așa a ieșit la socoteală din recentul experiment politic Costești 2016. Pentru amatorii de conspirații, acest mic fotoreportaj poate fi considerat adevărată mană cerească, pentru vreo lună, două!

Așadar, Costești, 21 august 2016. Mare manifestare, la aproape 50 de ani de existență, din nefericire suprapusă peste încă vreo patru evenimente mari prin județ, astfel încât nu a putut trage un public pe cum ar fi dorit organizatorii.

Mici, bere, grătărele pe toate gusturile, iarmaroc, zorzonele, chinezării, mulaje și măști. Dar marele experiment politic hunedorean nu fusese bănuit de nimeni.

Pe scurt – după ce vom lăsa amatorii de teorii ale conspirației să asude, măcar o zi, vom reveni -, ca în vremurile bune, dar sub alt stindard, pe la orele prânzului, liderul ALDE Hunedoara, Mircea Moloț, însoțit de un grup de oameni din partid, dar nu numai, a făcut turul tradițional de la intrare, către scena de spectacol, pe platoul sărbătoresc de la Costești. În capătul „pietonalei verzi”, pe stânga (sic!), poposise deja un grup la fel de mare format din liberalii peneliști (conduși vremelnic de omul de la Alba, Florin Roman). Mai la dos, către o ieșire laterală, era grupul PSD, în care se va arăta și Laurențiu Nistor – care are și el locul lui în mica noastră istorioară.

Când ne așteptam să privim alunecarea liberalilor ALDE Hunedoara pe tangenta la cercul liberalilor PNL Hunedoara, liderul ALDE Mircea Moloț schimbă direcția și intră, cu grupul său, să salute taman în mijlocul foștilor săi colegi de la PNL. Unele figuri liberale (PNL) se arătau cam derutate, dar majoritatea au intrat într-un joc de civilizație politică: strâns de mâini, pupături peste zâmbete, gesturi largi. Și așa se făcu un cerc liberal extins, frământându-se vreun ceas în mai toate combinațiile posibile, de spunei că tocmai s-a semnat reunificarea acolo, în preajma unui mic și unei beri.

Reacția politică profundă a avut momentele ei cheie, principalul fiind o discuție privată și lungă între Mircea Moloț și Florin Roman. După ce căldura a mai răsfirat rândurile adunării liberale extinse, Mircea Moloț a mai avut o întâlnire de taină în văzul lumii… cu liderul PSD Laurențiu Nistor!

Așa experiment politic, mai rar!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − cincisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII. Patru spitale suport pentru judeţul Hunedoara         Alți doi pacienți decedați în spitalele hunedorene aveau și Covid 19         NIMIC DESPRE COVID. Traseu pentru biciclişti, cu fonduri europene la Deva         ANUNŢ! În atenția devenilor care solicită beneficii de asistență socială         293 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în România         Preot din Deva diagnosticat cu coronavirus. Mesajul de speranță transmis pe Facebook         Polițist despre oamenii prinși noaptea pe străzile Călanului: „Ne-au plecat valorile pe stradă după ora 22”         Situație detensionată la Secția ATI a Spitalului din Orăștie, unde cadrele medicale au demisionat         Conflict între prefect și șefii CJ Hunedoara pe tema crizei de la Spitalul Județean Deva         Încă doi pacienți care au murit în spitalele din județ au fost diagnosticați cu Covid 19         Încă un deces al unui pacient din Hunedoara, diagnosticat cu afecțiuni grave, dar și cu coronavirus         Primăria Hunedoara anunță că va primi ajutor din China împotriva coronavirusului         Spitalul din Orăştie a rămas fără personal ATI. Dr. Lorena Ehim: “Suntem trimişi la moarte, carne aruncată în cuşca leilor”         Demisii la Secția ATI din Orăștie         Managerul Spitalului județean Deva a fost suspendat din funcție         Spitalul Județean Deva a intrat în carantină         Doi pacienți morți în Hunedoara aveau și Covid – 19. Erau vârstnici, cu boli grave         Trei cazuri de coronavirus în municipiul Hunedoara. Un medic a fost diagnosticat pozitiv         Mesajul tranșant al unui medic ginecolog din Brad despre criza coronavirus         TEATRU: „Întâlnire la voi acasă”