Evaluare Naţională: Patru elevi hunedoreni de nota 10

Promovabilitatea la Evaluarea Naţională care a testat cunoştinţele absolvenţilor clasei a VIII-a din judeţul Hunedoara a fost de aproape 80 la sută

Din cei 3159 de absolvenţi hunedoreni ai clasei a VIII-a, care s-au prezentat şi au susţinut examenul de evaluare naţională, 79, 33 la sută au reuşit să obţină media generală peste cinci, un procent mulţumitor pentru şcoala hunedoreană de gimnaziu. Dintre aceştia, patru elevi au promovat testarea cu media zece.

Absolvenţii clasei a VIII-a din judeţul Hunedoara, care au susţinut pe parcursul săptămânii trecute probele din cadrul Evaluării Naţionale, au aflat vineri rezultatele. Medii maxime, de 10, sunt mai puţine, doar patru în judeţ, la Simeria, Haţeg şi Hunedoara, sunt şi patru medii extreme de 1, dar, per total, o promovabilitate de aproape 80 la sută este bună, iar 14 la sută medii peste 9 reprezintă, aşijderea, un scor notabil.
„Ponderea notelor peste cinci la limba şi literatura română este de 87,85 la sută, la limba maternă 97, 40 la sută, la matematică 71,83 la sută. Notele de zece, la limba şi literatura română s-au obţinut 9 note de zece, 8 în mediul urban şi una în rural, la matematică 58 de note de zece, 57 în mediul urban şi o notă de zece în mediul rural”, a declarat Raluca Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara.

Fetele sunt mai silitoare decât băieţii

Analizând statisticile oficiale, înainte de soluţionarea eventualelor contestaţii, arată faptul că grosul mediilor la Evaluarea Naţională hunedoreană s-a aşezat în zona notelor între 6 şi 8, acolo plasându-se aproximativ 36 la sută din elevii din mediul urban şi 25 la sută din elevii de la ţară. Pe zona de vârf, cu medii între 8 şi 10, în mediul rural „producţia” a fost mai săracă, ceva peste 6 procente, în timp ce la oraş procentul a fost de 15,38 la sută.
O altă observaţie ar fi aceea că, în zona notelor „de picat”, de la 1 la 5, mediul rural a furnizat cei mai mulţi „performeri”, la distanţă mare de mediul urban.
Interesant este că dintre absolvenţii hunedoreni ai clasei a VIII-a, fetele s-au dovedit mai silitoare decât băieţii, procentul notelor mai bune şi la limba română şi la matematică fiind superior.

Locuri suficiente în treapta superioară

Elevii nemulţumiţi de notele obţinute au putut depune contestaţiile tot în cursul zilei de vineri, până seara la ora 20, iar rezultatele finale vor fi afişate marţi, 30 iunie, înainte de ora 16.
În privinţa perspectivelor pe care le au absolvenţii gimnaziului, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, există locuri suficiente în licee şi şcoli profesionale, inclusiv pentru cei care nu au obţinut media cinci sau care nu au susţinut examenul în această etapă din cauza corigenţelor.

Campionii Evaluării Naţionale în judeţul Hunedoara

Cei patru elevi hunedoreni cu media 10 la Evaluarea Naţională 2015 sunt: Andreea Bogdan, Şcoala Gimnazială „Ovid Densuşeanu” Haţeg, Maria Miruna Muntean şi Vlad Rareş Răducu, Şcoala Gimnazială „Sigismund Toduţă” Simeria, şi Claudia Maria Voinia, Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara. (Irina Barani).

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

paisprezece + patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Cele mai recente imagini de pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Vestea mult așteptată de hunedoreni. A intrat în șantier drumul județean Hunedoara – Călan         Carmen Hărău, senator PNL: “Va cădea guvernul Dăncilă?”         WINKLER DESPRE PRIORITĂȚILE PPE. Finanțarea corespunzătoare a Politicii Agricole și celei de Coeziune         SĂNĂTATE “Donăm sânge pentru oamenii orașului”         Ștrandul Municipal din Deva își deschide porțile         Ministrul Răzvan Cuc pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva. Când vor fi gata Loturile 3 și 4         Mai puțini turiști în Retezat, după închiderea drumului spre Poiana Pelegii         O viperă uriașă găsită în Sarmizegetusa Regia, pe Soarele de Andezit         Tânăr de 17 ani înecat într-o baltă din Orăștie         TALIBANII ECO DATOREAZĂ SCUZE. APM Hunedoara a scos Râul Alb din aşa-zisul „pericol de moarte”         Exponatul lunii iunie 2019 la muzeul din Deva         Lansare de carte Dumitru Constantin Dulcan         Ce despăgubiri poate primi muzeul pentru matrița antică din Sarmizegetusa Regia         Ce s-a întâmplat cu zimbrii din Germania eliberaţi în Munţii Poiana Ruscă         Comunicat de presă Marius Surgent, deputat ALDE         Accident mortal pe DN 66 în apropiere de Hațeg: doi oameni au murit         Lecție de voluntariat: 200 de elevi și profesori de la ”Transilvania” curăță străzile de gunoaie!         DRÄXLMAIER Hunedoara a donat echipament medical Spitalului Municipal         Două femei rănite într-un accident în Hațeg