Este bine ce au făcut? Adio, parapete de beton pe șoseaua Hunedoara – Deva

4219

Șirul de parapete de beton amplasat în urmă cu doi ani pe șoseaua Hunedoara – Deva (DJ 687) a fost înlocuit, de marți, 30 august, cu un sistem de stâlpi reflectorizanți de plastic, după ce mai multe accidente rutiere au avut loc în zonă. Autoritățile au luat această măsură, în urma sesizărilor numeroase transmise de localnici.

„Parapetele de beton la Sântuhalm au un singur rol: de a mări numărul accidentelor rutiere”, a fost concluzia unuia dintre hunedorenii care au reclamat așezarea parapetelor.

Șoseaua Hunedoara – Deva este reabilitată parțial, însă unele amenajări au stârnit de-a lungul timpului nemulțumirea șoferilor. În apropiere de intersecția cu Drumul Național 7, de la Sântuhalm, la începutul anului 2021 un sector de circa 500 de metri al șoselei a fost amenajat pentru a facilita intrarea mașinilor în incinta unui depozit. Tot atunci au fost amplasate parapetele de beton care separau benzile 1 și 2 de pe sensul Deva – Hunedoara.

Până la înlocuirea lor, mai multe accidente rutiere au fost provocate de șoferii care au lovit parapetele. Unii dintre ei au reclamat slaba semnalizare a acestora. Urmările lor sunt vizibile, atât la sistemul de parapete care a fost deteriorat, cât şi pe marginea şoselei, unde trei stâlpi de iluminat au fost puşi la pământ şi distruşi de şoferii care au izbit obstacolele de beton. Accidentele rutiere au avut loc, cel mai adesea, noaptea. Pe sectorul unde au fost amplasate despărțitoarele de beton, viteza de circulaţie a maşinilor a fost reglementată la maximum 30 de kilometri pe oră.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *