Elevii sunt așteptați să își ridice abonamentele gratuite la Deva

Elevii sunt așteptați să își ridice abonamentele gratuite pentru transportul local, pe luna aprilie 2019

Elevii își pot ridica abonamentele gratuite pentru transportul public local din municipiul Deva, aferente lunii aprilie 2019, de la sediul Dispeceratului Societății de Transport Public Local Deva SRL ((aflat în zona Gării Deva), zilnic, între orele 8:00-20:00. Vechile abonamente nu mai sunt valabile de la 1 aprilie 2019.

Cei care au mai avut abonamente gratuite până acum, trebuie doar să completeze o cerere tip (care poate fi descărcată în format electronic și de pe site-ul Primăriei Municipiului Deva) și să aducă un document din care să reiasă CNP-ul.

Elevii care nu au mai solicitat până acum abonament gratuit pentru transportul în comun, pot face acest lucru de acum înainte. Actele necesare pentru a circula GRATUIT cu autobuzele Societății de Transport Public Local Deva SRL sunt: cerere tip (poate fi descărcată în format electronic și de pe site-ul Primăriei Municipiului Deva), copie carte de identitate/buletin SAU copie carnet de note vizat la zi, cu CNP menționat și certificat de naștere (pentru elevii cu vârsta sub 14 ani).

Documentele necesare se pot transmite și în format electronic, pe adresa de e-mail: dispecerat.transportpublicdeva@gmail.com.

Reprezentanții Societății de Transport Public Local Deva SRL îi roagă pe cei care trimit actele pentru abonament, în format electronic, să menționeze în e-mail un număr de telefon pentru a putea fi contactați în vederea ridicării abonamentului de călătorie gratuit. Abonamentul gratuit pentru transportul public local se eliberează lunar.

Primăria Deva

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Transport ilegal de lemne         322 de metri cubi de lemne expediate ilegal         Încă două cazuri de coronavirus în România         Patriarhia Română: Măsuri sanitare şi spirituale în timp de epidemie         PLAN PENTRU O SITUAŢIE DE URGENŢĂ. Autoritățile au luat măsuri pentru prevenirea infecțiilor cu coronavirus în județ         TIMP LIBER. Recomandările ZIARUL HUNEDOREANULUI pentru acest week-end         La OpticLine. Cataracta, cea mai frecventă afecțiune a ochilor, are rezolvare         Ce s-a ales de planurile de modernizare a celor 10 șosele turistice din Hunedoara         S-a lansat proiectul de amenajare a trecerilor la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată         Măsuri de urgență pentru prevenirea infecțiilor cu Coronavirus în municipiul Deva         Femeie tâlhărită pe o stradă din Petroșani         Lemne confiscate de polițiști, în urma unui control în trafic         Accident pe un bulevard din Deva         Deputatul Marius Surgent a revenit în PNL: “Alianța ALDE – PSD s-a dovedit a fi una toxică pentru noi”         Berbeceanu, mesaj controversat pentru șefii Bisericii Ortodoxe Române, pe tema coronavirusului         Accident mortal la ieșirea din Hațeg. Coliziune între un camion și un autoturism         Primul caz de coronavirus în România         Reparaţii la SJU Deva de peste 1.000 miliarde lei vechi. „Banii ar fi trebuit să ajungă pentru finalizarea lucrărilor”         Interviu. Miron Țic: „Sunt mulţumit că am putut să realizez cele aproape 40 de cărţi pe care le-am scris până acum”         Finanțări nerambursabile pentru proiectele societății civile