Piaţa muncii: 53 de absolvenţi şi-au găsit serviciu

110

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara a organizat, vineri, „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi”.

Pentru participarea la „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi”, organizată la sfârşitul săptămînii trecute în zece localităţi din judeţ, AJOFM Hunedoara a contactat 231 de angajatori, la acţiune participând efectiv 84 de agenţi economici. Oferta de locuri de muncă a numărat 426 de posturi, cele mai multe fiind disponibile în Hunedoara (126), iar cele mai puţine în Brad (cinci), iar la bursă au participat 466 de absolvenţi, cei mai mulţi fiind din Deva (69), iar cei mai puţini tot din Brad (15). Au fost selectaţi pentru încadrare 134 de absolvenţi şi au fost angajaţi pe loc 53, dintre care trei cu studii superioare, unul în Deva şi doi în Haţeg. Cele mai multe angajări pe loc, respectiv 13, au fost făcute de agenţi economici din Deva, iar cele mai puţine, câte una, de firme din Brad, Călan, Simeria şi Vulcan. AJOFM Hunedoara va monitoriza, după un interval de 30 de zile, câţi dintre absolvenţii selectaţi au fost încadraţi în muncă.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *