Oleg Moraru este noul CEO al good.bee Credit IFN

ADVERTORIAL

 

good.bee Credit IFN S.A., cea mai mare instituție financiară nebancară de microfinanțare din România, parte a grupului Erste, a anunțat numirea lui Oleg Moraru în poziția de CEO începând cu data de 1 august 2016.

“Sunt încântat de oportunitatea care mi s-a oferit de a-mi continua activitatea într-o instituție de microfinanțare, parte a unui grup atât de important ca Erste. good.bee Credit IFN se află într-o poziție ideală pentru creștere și dezvoltare, consolidându-și poziția pe piață prin produse inovative și orientarea către nevoia micului întreprinzător” a declarat dl. Oleg Moraru.

Înființată în anul 2009, good.bee Credit IFN S.A. țintește cu precădere clienții care se încadrează în profilul micului producător din zona rurală (Producător Agricol, Întreprindere Individuală, Întreprindere Familială, PFA, SRL etc) dornici să își dezvolte în mod continuu activitatea pe care o desfășoară. În acest sens, compania are drept obiectiv fundamental asigurarea unor servicii financiare de bună calitate, punând la dispoziția celor care au afaceri în derulare, dar care își doresc să le dezvolte, resursele necesare pentru sporirea șanselor de reușită.

Oleg Moraru, ce îl va înlocui pe Jan Kouba, care a coordonat echipa good.bee Credit timp de 3 ani, deține o vastă experiență de peste 15 ani în domeniul financiar, de-a lungul timpului ocupând funcții de conducere în cadrul unor instituții financiar bancare și nebancare precum Fondul Româno-German, Bancpost, Patria Credit IFN.

Potrivit datelor oferite de BNR, Instituțiile Financiare Nebancare (IFN) aveau la finele lunii martie un număr de 89.000 de clienţi persoane fizice şi persoane juridice, în creştere cu 5.000 de clienţi faţă de luna similară din 2015,.

good.bee Credit IFN SA are o rețea puternică la nivel național formată din 20 centre regionale + sediul central, care acoperă 40 de județe, având consultanţi specializaţi, dedicați să servească micii antreprenori, disponibili să-i înţeleagă şi să-i susţină în fiecare etapă de dezvoltare a acestora.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 − unsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia         Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva deschis circulației         Drumul spre Poiana Pelegii se deschide parțial         ANI: Răzvan Mareș, în conflict de interese         Veste uriașă pentru șoferi: Se deschide Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva         PREZIDENŢIALE 2019. Liberalii hunedoreni strâng semnături pentru Klaus Iohannis – Preşedinte         Fizioterapie și kinetoterapie sau relaxare și întreținere. Toate într-un singur loc: la cabinetul C.A.R.P. Solidaritatea Simeria         Este Deva o destinație turistică?         43 de kilometri ai Autostrăzii Lugoj – Deva deschiși până la sfârșitul lunii august         CNAIR: Lotul 4 Lugoj – Deva a fost recepționat dar nu poate fi deschis circulației         Festivalul Plăcintelor pădureneşti la Poiana Răchițelii         Blocaj pe Autostrada Lugoj – Deva, înaintea inaugurării Loturilor 3 și 4. Probleme grave semnalate de CNAIR         Parcare privată înființată ilegal în centrul Devei         Recepția a 43 de kilometri din Autostrada Lugoj – Deva este programată luni         ASEDIU POLITIC LA FABRICA DE ARMAMENT. Un demnitar a dat spargere la actele SRI, e anchetat penal şi promovat de PSD         CU NATURA NU TE POŢI PUNE! Dar de prostia vasileştilor din PSD ne putem lua?         Prima ediție a Festivalului medieval „Ioan de Hunedoara” a strâns peste 10.000 de participanți         Peste 20 de milioane de euro vor fi investiţi în lina verde de autobuze electrice din Valea Jiului         Accident mortal pe Dealul Hațegului