În cadrul unui proiect dedicat sectorului agroalimentar. Experți din 7 țări europene s-au întâlnit în Regiunea Vest

Experți din șapte țări europene s-au întâlnit în Regiunea Vest, la Timișoara, în cadrul unui proiect care vizează  dezvoltarea sectorului agroalimentar. Proiectul, cu titlul „NICHE – Dezvoltarea de lanțuri valorice inovative în sectorul agroalimentar”, reprezintă o colaborare între Regiunea Vest din România, regiunea Border din Irlanda, regiunea Irlanda de Nord din Marea Britanie, regiunea Tartu din Estonia, regiunea South Ostrobothnia din Finlanda, regiunea Kujawasko-Pomorskie din Polonia și regiunea Creta din Grecia.

 

Prima întâlnire din cadrul proiectului, la care au participat toți partenerii, a avut loc în Timișoara, la sediul ADR Vest,  în data de 12 mai 2016.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) este singura organizație din România lider al unui proiect finanțat în cadrul primului apel de proiecte al Programului Interreg Europe 2014-2020. Proiectul a debutat în data de 1 aprilie 2016 si se va implementa pe parcursul a 4 ani.

Fiecare partener din cadrul proiectului va veni cu propria expertiză și experiență pentru ca, ulterior, să poată să se aducă îmbunătățiri ale sectorului agroalimentar din fiecare regiune participantă astfel încât acesta să devină unul competitiv pe piața europeană și globală și să crească prin inovare – pentru asigurarea unei dezvoltări durabile.

Implementarea proiectului se va face cu sprijinul actorilor din piața agroalimentară (companii private sau de stat, autorități publice locale și regionale, universități și centre de cercetare, organizații neguvernamentale) din cele șapte regiuni partenere. Acești actori vor avea posibilitatea, prin implicarea în proiect și participarea în cadrul unor schimburi de experiență, să își dezvolte competențele, să implementeze modele de producție mai eficiente, să-și îmbunătățească stategiile de marketing  și distribuție sau chiar să își dezvolte noi tipuri de servicii sau modele de afaceri.

 

EXTRA

 

Proiectul „NICHE – Dezvoltarea de lanțuri valorice inovative în sectorul agroalimentar” a fost conceput ca răspuns la nevoia Regiunii Vest de a dezvolta sectorul agroalimentar, nevoie sesizată ca urmare a studiilor făcute pentru întocmirea Strategiei de Specializare Inteligentă a Regiunii Vest. Situația prezentă a acestui sector la nivelul Regiunii Vest este una în care predomină utilizarea tehnologiilor învechite și metodele de producție tradiționale caracterizate, în proporție foarte mare, prin muncă manuală.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

treisprezece + 20 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva a rămas „muzeu”         A început montarea căii de rulare în Tunelul Turdaș de pe șantierul magistralei feroviare de mare viteză         Caravana Filmului Românesc la Hunedoara         La Deva se va da startul Turului Ciclist al Hunedoarei         Gând la început de an școlar         Motociclist oprit cu focuri de armă         DREPTATE PENTRU MILU. Sora victimei de la Sarmizegetusa Regia: “Fratele meu avea o şansă la viaţă, dar nimeni nu i-a dat-o”         INEDIT. Astăzi la Deva se poate circula cu “Autobuzul cu Jazz”         Ultima zi de lucru din ultimatumul dat pe Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva. Când pot fi deschişi cei 21 de kilometri         Bărbat înjunghiat în inimă de frica soției         Blocaj prelungit pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Licitație pentru modernizarea șoselelor turistice din județul Hunedoara         Povestea „tunelurilor pentru urși” de pe cel mai scump sector de autostradă: lotul de 300 de milioane de euro         Tragedie pe DN 7: un bărbat a murit, iar alți trei au fost răniți într-un accident rutier         Sardinia, între foarte scump și foarte ieftin         Tânără atacată în timp ce își plimba copilul în cărucior         Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști         CU ALCOOL LA BORD. O tânără din Călan a anunţat o răpire falsă         Giardini di Zoe, colţul de Rai creat într-un sat din Hunedoara         Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei