Complexul Energetic Hunedoara se judecă la Petroşani cu Garda de Mediu

Judecătoria Petroşani a înregistrat deja acţiunea în instanţă formulată de Complexul Energetic Hunedoara împotriva Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Hunedoara.

Oficialii CEH cer în instanţă anulare procesului verbal de contravenţie din data de 23.06.2015 prin care s-a dispus sistarea activităţii la Sucursala Electrocentrale Deva şi SE Paroşeni. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Petroşani, dar încă nu s-a stablit un termen de judecată. De precizat, însă, că procesul verbal întocmit de comisarii Gărzii de Mediu nu produce efecte juridice deocamdată, în condiţiile în care a fost contestat în instanţă, astfel că ambele termocentrale pot funcţiona în continuare până la o soluţie definitivă a instanţei.

Reamintim că, săptămâna trecută Garda de Mediu a decis suspendarea activităţii la cele două termocentrale incluse în CEH din cauză cp nu s-au conformat normelor de mediu în vigoare. Comisarii de mediu au precizat că, în vederea obținerii Autorizației Integrate de Mediu, la Mintia este necesară realizarea investițiilor ce decurg din respectarea Directivei 2001/80/C pentru cele trei instalații mari de ardere (IMA1, IMA2, IMA3), respectiv reabilitare electrofiltre, reabilitare azătoare cu NOx redus. De asemenea, pentru Mintia s-a decis aplicarea unei sancţiuni în valoare de 60.000 lei pentru că unitatea funcționează fără a deține autorizație integrată de mediu. La Paroşeni, în schimb, trebuie finalizată investiţia privind desulfurarea gazelor de ardere, care este realizată în proporţie de peste 88 la sută, respectiv schimbarea tehnologiei de colectare, transport și depozitare a zgurii și cenușii, care este realizată de asemenea în proporţie de aproximativ 55%. Investiţia de aici s-a blocat din cauză că CEH nu a achitat TVA-ul către constructor, dar, odată cu efectuarea plăţilor, lucrările se pot relua în orice moment.

Închiderea celor două termocentrale ar reprezena cântecul de lebădă pentru compania energetică, dat fiind faptul că veniturile principale pentru derularea activităţii CEH vin din vânzarea de energie.

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!