Au achitat fără să crâcnească amenzile ITM

Amenzile aplicate de inspectorii de muncă după prăbuşirea silozurilor de la Mina Lonea au fost plătite de cei găsiţi responsabili în urma verificărilor la faţa locului, adică şefii ortacilor de la Lonea şi conducerea Complaxului Energetic Hunedoara.

mina.loneaProblemele erau ştiute de toată lumea, şi nu de ieri, de azi, dar nimeni nu a decis să le remedieze. Aceasta a fost concluzia inspectorilor de muncă după verificările efectuate la Exploatarea Minieră Lonea, acolo unde  mai multe silozuri de steril s-au prăbuşit şi au putut pune în pericol viaţa celor care lucrau în zonă. Iar reprezentanţii ITM Hunedoara au stabilit şi vinovaţii, respectiv conducerea minei Lonea şi cea a Complexului Energetic Hunedoara. „Problemele erau ştiute de toată lumea şi trenau de ani de zile. În total, au fost aplicate două sancţiuni în valoare totală de 18.000 de lei, care s-au plătit deja”, a declarata Ileana Bodea, şef SSM Petroşani din cadrul ITM Hunedoara. Practic, în acest caz s-a constatat întreţinerea necorespunzătoare a staţiei de sortare, claubare, însilozare şi că nu s-a efectuat urmărirea comportamentului construcţiilor

Reamintim că, la mijocul lunii februarie, opt dintre cele 24 de silozuri ale minei Lonea s-au prăbuşit după ce au cedat pilonii de susţinere.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident grav pe DN 76 Deva – Brad         Încep lucrările de anvelopare la Blocul 13A, strada Mihai Eminescu         Teribilism la volan. Un tânăr a produs dezastrul pe DN 68 A Deva – Lugoj         Accident grav în Hunedoara. O ambulanță a lovit un biciclist         Accident mortal. Un bărbat s-a prăbușit cu mașina în râul Cerna         Accident grav în apropiere de Brad         Momente traumatizante pentru mama unei fetițe de cinci luni, după ce a adus bebele la spital         Politicienii care râvnesc la primăriile celor mai mari municipii hunedorene         Laureatul Premiului Internațional „Leonardo Da Vinci – Artist Universal” 2019. Romeo Dobrotă (Romi) din Toronto – Artistul plastic din vecini         Au fost scoase la licitație lucrările la Casa de Cultură din Hunedoara         Primarul Marcel Goia nu va mai candida la Hațeg         Seceta și MHC-ul au transformat Lacul Cinciș. Ce se întâmplă la bisericile părăsite         Accident produs de un tânăr de 18 ani         Cum este „chinuită” o angajată a CFR, în fața barierelor de pe DN 7, la Simeria         Elev atacat și buzunărit pe holurile unei școli din Deva         Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie         Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva