După 7 luni, edilii din Vulcan răspund acuzelor penale aduse de Corpul de Control al lui Ponta

Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, lasă să se înţeleagă că membrii Corpului de Control al Premierului întâi trag şi apoi pun întrebări. Altfel spus, Ile susţine că la mai bine de 7 luni de la finalizarea şi publicarea raportului de control privind telegondola din Pasul Vâlcan, care conţine grave acuze, li s-ar fi cerut şi lor părerea.

telegondola-vulcan-5Proiectul privind realizare telegndolei din Pasul Vâlcan este în cercetare la DNA, după ce o verificare a Corpului de Control al Primului Ministru a scos la iveală grave nereguli, drept pentru care au fost sesizate instituţiile abilitate. Aşa că, informaţia conform cărora procurorii anticorupţie au cerut, vineri, mai multe documente celor din administraţia publică a fost din context şi nu a mirat pe nimeni. Primarul Gheorghe Ile a negat-o însă vehement şi susţine că, de fapt, sunt doar clarificări, cerute după 7 luni de când raportul a fost dat publicităţii. „Nu este nimic adevărat din ce scrie acolo. La momentul respectiv pe noi nu ne-a ascultat nimeni. Abia acum le dăm răspunsul la acuzaţiile ce ni se aduc”, a declarat edilul din Vulcan. Cât priveşte informaţia că la Primăria Vulcan au descins procurorii anticorupţie, Gheorghe Ile spun că a fost o informaţie eronată şi că a  depistat şi „cârtiţa”.

 

Devize umflate şi deturnări de fonduri

 

În primăvara acestui an, Corpul de Control al Primului Ministru Victor Ponta a verificat modul de utilizare a sumelor alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Turismului, pentru implementarea proiectului „Modernizarea zonei turistice Pasul Vâlcan” şi au fost descoperite numeroase deficienţe. Potrivit raportului întocmit de echipele de verificare, echipa de conducere a Primăriei Municipiului Vulcan a fost acuzată că a deturnat fondurile primite pentru studiile de fezabilitate. Astfel, reprezentanții Primăriei Vulcan ar fi aprobat, în perioada 2009-2010, efectuarea unor plăți în sumă de 420.583 RON pentru proiectul tehnic, detaliile de execuție, caietele de sarcini, obţinerea avizelor/acordurilor aferente contractului de prestări servicii din sumele alocate de la bugetul de stat care puteau fi utilizate doar pentru finanțarea studiilor de fezabilitate aferente proiectului. Aşa că, s-a concluzionat că suma de 420.583 RON, ce a fost decontată cu încălcarea prevederilor legale, reprezintă pagubă adusă bugetului de stat. În raportul la care facem referire se mai arată că municipalitatea ar fi atribuit ilegat contractele pentru executarea lucrărilor, fiind încheiate două acte adiționale la contractul de lucrări, în valoare de 5.998.026,79 RON, respectiv 2.191.973,21 RON, ambele fără TVA, pentru executarea unor noi investiții în cadrul proiectului, dar fără să fi fost îndeplinite condițiile pentru  circumstanțele imprevizibile, aşa cum s-a menţionat. Echipa din fruntea Primăriei Vulcan mai este acuzată că nu a fost actualizat devizul general estimativ al proiectului, în timp ce în documentația de atribuire au fost impuse criteria de calificare și selecție fără a fi motivate. „În documentaţia de atribuire au fost impuse criterii de calificare şi/sau selecţie fără ca acestea să fie motivate. Valoarea estimată pentru lucrările de construire a telegondolei nu corespundea cu valoarea anunţului de participare”, se arată în nota de informare a Corpului de Control al primului-ministru.Mai grav, spun cei care au făcut verificările, Primăria Vulcan ar fi folosit în alt scop decât cel prevăzut de lege fondurile alocate de Ministerul Turismului, iar la componentele telegondolei, care au fost aduse din Austria, a rezultat o diferenţă de peste 30 de milioane de lei între achiziţiile intercomunitare declarate de o firmă austriacă şi suma declarată la livrare de societatea românească, în timp ce prin cumpărarea şi vânzarea gen suveică, preţul telegondolei a crescut cu peste 7,4 milioane de lei. Conform inspectorilor corpului de control, “verificările au evidenţiat indicii privind majorarea nejustificată a preţului componentelor echipamentului telegondolă prin interpunerea a două societăţi, (…) în vederea obţinerii unei sume cât mai mari de la Primăria Municipiului Vulcan”. În plus recepţia a fost făcută doar pe hârtie, iar procesele verbale au fost încheiate înainte ca echipamentele să fi ajuns într-adevăr la Vulcan.

La toate aceste acuze, precum şi la restul faptelor descrise în raportul Corpului de Control răspund acum edilii din Vulcan, mai ales că sunt acuzaţi de fapte penale, documentul fiind trimis organelor abilitate spre cercetare.

Carmen Cosman – Preda

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!