Drumul din Stațiunea Parâng ar putea fi realizat în acest an

Reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara susțin că proiectul de modernizare a DJ 709 F Cabana Rusu – Parâng km 6+600 – km 10+325 va fi finalizat în toamna acestui an. Până acum, lucrările la terasamente au ajuns la un progres fizic de 70%, iar proiectul ar putea fi finalizat în luna octombrie a acestui an deși termenul de finalizare este octombrie 2020, a informat CJ Hunedoara.

„Acest proiect al Consiliului Județean Hunedoara este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Lucrurile s-au îmbunătățit. Estimăm că finalitatea va fi în octombrie anul acesta, rămânând pentru perioada octombrie-aprilie o serie se lucrări de protecție a drumului și de marcaje”, a declarat Mircea Flaviu Bobora, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Drumul Judeţean 709 F va facilita accesul turiştilor cu autoturismul în zona alpină a staţiunii montane. Sectorul care va fi modernizat are o lungime de 3,725 km. Lățimea părții carosabile este de 4 metri. În cadrul proiectului se vor realiza: 4.525 metri liniari de rigole betonate, 23 de podețe, 2.211 metri liniari de ziduri de sprijin din beton și ciment, 1.249 metri liniari de ziduri de sprijin din gabioane, 2.562 metri liniari de parapete de siguranță. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 20 de milioane de lei.

Construcţia şoselei din Masivul Parâng, care va urca până la cota 1.533 metri, a fost plănuită de mai mult de cinci ani, iar în ianuarie 2017, Consiliul Judeţean Hunedoara a scos proiectul la licitaţie, investiţia fiind estimată la peste 17 milioane de lei. După ce una dintre societăţi a câştigat proiectul, oferind să construiască drumul cu 10.514.642 lei, fără TVA, în 27 luni, mai multe firme au contestat modul în care s-au evaluat ofertele şi s-a desfăşurat licitaţia, iar proiectul a fost blocat. În luna mai 2018, la finalul unui proces îndelungat, Tribunalul Hunedoara a respins acţiunile formulate de firmele reclamante, iar lucrările au putut demara.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Drumul din Stațiunea Parâng ar putea fi realizat în acest an

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hunedoreni arestați pentru trafic de persoane         DECLARAȚIA LUI CĂLIN POPESCU TĂRICEANU PRIVIND SIGLA ȘI DENUMIREA PARTIDULUI ALDE ROMÂNIA         Carmen Hărău: “Politica trebuie să fie soluţia, nu problema!”         Mașina Poliției implicată într-un accident în Hunedoara         Scene șocante s-au petrecut într-un supermaket din Deva         Data inaugurării „autostrăzii – muzeu” va fi decisă la sfârșitul lunii septembrie         DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României