Drumarii vor să recupereze întârzierile cauzate de lipsa avizelor de construire, pe Lotul IV din Autostrada Lugoj – Deva

Zeci de muncitori şi utilaje au lucrat sâmbăă, până seara,  în zona viitorului nod rutier de la Şoimuş, aflat în construcţie, pe Lotul IV al viitoarei Autostrăzi Lugoj – Deva.

Lucrările au fost reluate în ritm susţinut, pentru a recupera întârzierile cauzate de lipsa avizelor de construire, necesare de aproape doi ani. La sfârşitul săptămânii trecute, Ministerul Transporturilor a anunţat că a fost emisă Autorizaţia de construire pentru tronsonul respectiv, cu o lungime de 22,653 km.

Tot în Şoimuş, constructorii autostrăzii defrişează un deal pentru continuarea lucrărilor, începute abia zilele trecute în locul respectiv.

Traseul Lotului IV al viitoarei autostrăzi traversează teritoriile administrative ale comunelor Gurasada, Ilia, Brănişca şi Şoimuş din judeţul Hunedoara.

„Lucrările autorizate cuprind şi lucrările executate în anul 2015 fără autorizaţie de construire care, prin aplicarea prevederilor OUG nr 7/2016, au fost expertizate şi declarate conforme cu proiectul tehnic, şi menţinute prin aprobarea Ordinului de ministru nr. 288/2.03.2017. În prezent, Lotul 4 este realizat în proporţie de 48 la sută, fiind efectuate o parte din lucrările drum, de artă şi de consolidare. După ce Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va transmite antreprenorului Ordinul de începere a lucrărilor, acestea vor fi continuate într-un mod susţinut”, a informat Ministerul Transporturilor.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece − 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Transport ilegal de lemne         322 de metri cubi de lemne expediate ilegal         Încă două cazuri de coronavirus în România         Patriarhia Română: Măsuri sanitare şi spirituale în timp de epidemie         PLAN PENTRU O SITUAŢIE DE URGENŢĂ. Autoritățile au luat măsuri pentru prevenirea infecțiilor cu coronavirus în județ         TIMP LIBER. Recomandările ZIARUL HUNEDOREANULUI pentru acest week-end         La OpticLine. Cataracta, cea mai frecventă afecțiune a ochilor, are rezolvare         Ce s-a ales de planurile de modernizare a celor 10 șosele turistice din Hunedoara         S-a lansat proiectul de amenajare a trecerilor la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată         Măsuri de urgență pentru prevenirea infecțiilor cu Coronavirus în municipiul Deva         Femeie tâlhărită pe o stradă din Petroșani         Lemne confiscate de polițiști, în urma unui control în trafic         Accident pe un bulevard din Deva         Deputatul Marius Surgent a revenit în PNL: “Alianța ALDE – PSD s-a dovedit a fi una toxică pentru noi”         Berbeceanu, mesaj controversat pentru șefii Bisericii Ortodoxe Române, pe tema coronavirusului         Accident mortal la ieșirea din Hațeg. Coliziune între un camion și un autoturism         Primul caz de coronavirus în România         Reparaţii la SJU Deva de peste 1.000 miliarde lei vechi. „Banii ar fi trebuit să ajungă pentru finalizarea lucrărilor”         Interviu. Miron Țic: „Sunt mulţumit că am putut să realizez cele aproape 40 de cărţi pe care le-am scris până acum”         Finanțări nerambursabile pentru proiectele societății civile