Drumarii au fost trași la răspundere pentru reacția întârziată în fața ninsorilor

Drumul județean spre zona turistică Parâng a devenit inaccesibil, în urma ninsorilor din noaptea de sâmbătă spre duminică și a celor din ziua de duminică, iar zeci de turiști aflați în stațiune au fost nevoiți să coboare pe jos, spre Petroșani, pe un traseu de peste trei kilometri. Au avut nevoie de sprijinul jandarmilor montani și al salvamontiștilor, pentru a putea coborî în siguranță pe drumul acoperit de nămeți. Drumarii au acționat cu întârziere și au oferit explicații ieșite din comun pentru lipsa de reacție.

„A existat o reținere în a reacționa. Explicația lor a fost că nu se așteptau să vină așa de rapid iarna. La reacția lor, reacția noastră a fost tocmai legată de avertizările meteorologice. Pe drumul între Petroșani și Cabana Rusu (Parâng), intervenția drumarilor a avut loc duminică, în jurul orei 9:30 – 10 dimineața. Nu a fost conformă a ceea ce înseamnă contractul nostru de întreținere, pentru că noaptea ei trebuiau, să intervină după prima oră de intemperii”, a precizat Mircea Bobora, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara.

Și drumul județean spre situl Sarmizegetusa Regia a devenit inaccesibil duminică, până la intervenția angajaților sitului UNESCO și a ajutoarelor lor. Și aici, intervenția drumarilor care trebuiau să îngrijească șoseaua s-a lăsat așteptată. „Aceasta este partea mai puţin frumoasă a iernii la Sarmizegetusa Regia. Natura se răzbună, îşi face de cap şi noi trebuie să o stăpânim. Să suportăm înjurăturile şi jignirile unor turişti. Să le fim sclavi şi supuşi. Să asigurăm, fără să fie datoria noastră, accesul către capitala dacilor, să ne îngheţe mâna pe drujbă până se lasă noaptea, să ne temem şi să ne ferim de copacii care cad din senin, să-i îndepărtăm, să ascultăm urletul lupilor fără să ne temem, să sărim în ajutorul tuturor celor care rămân împotmoliţi, pentru că nu ascultă sfaturile de la barieră, să ne suflăm în pumni pentru puţină căldură, să ajungem acasă în beznă pe un drum plin de gheaţă şi a două zi să o luăm de la capăt. E frumoasă iarna. Dar cu două feţe. Una nu o recomandăm nimănui. Felicitări celor care au făcut mai mult de cât trebuiau să facă şi care au vegheat ca şi în momente că acestea accesul în Regia să fie asigurat. Mergem mai departe, deşi e tot mai greu”, a fost mesajul publicat de Vladimir Brilinsky, administratorului monumentului istoric, pe pagina de Facebook Administraţia Sarmizegetusa Regia.

Firmele vor fi verificate

Pe șoseaua spre Sarmizegetusa Regia se lucrează în prezent la curățarea carosabilului, potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Hunedoara. „Drumul spre Sarmizegetusa Regia va trebui să fie practicabil în toată perioada iernii. Patronii firmelor care se ocupă de deszăpezire ne-au asigurat că nu vor mai exista întârzieri în intervențiile pe care le fac pe drumurile județene, pentru care au contracte cu Consiliul Județean Hunedoara”, a declarat Mircea Bobora.  Reprezentantul Consiliului Județean Hunedoara susține că vor fi verificate, în această săptămână, stocurile de material antiderapant și dotările tehnice ale celor patru societăți cu care instituția are contracte de deszăpezire a drumurilor.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Drumarii au fost trași la răspundere pentru reacția întârziată în fața ninsorilor

Lasă un răspuns la JeSuisHD Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 − opt =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute         ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale         Sistem de supraveghere video pe străzile Simeriei         Autostrada Lugoj – Deva. Cele mai recente imagini aeriene de pe Loturile 3 și 4. Cât mai e de lucru         Emblema de onoare a M.A.I. conferită unui jandarm hunedorean         BINE CĂ N-A VENIT MADONA! Nedeia Vulcăneană l-a prins pe Ile Primarul cu closetul „pe vine”         Grădină urbană pe fonduri UE în zona Grigorescu         O tură de o zi, pe aici, pe-aproape: Deva – Râpa Roșie – Alba Iulia – Ampoița – Giardini di Zoe         Contracte de 15 milioane de euro. Cele mai vizitate monumente istorice din Hunedoara reabilitate pe fonduri UE         CJH PROMITE – PRIMĂRIA DEVA FACE. Chinezii deschid o fabrică de mobilă la Deva