Două tâlhării pe Strada Bejan, din Deva

Miercuri, în jurul orei 14:40, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată telefonic de către o femeie din municipiul Deva cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 19 ani, a fost deposedat prin violență de șapca ce o avea asupra sa, în timp ce se afla pe strada Bejan, din municipiul Deva.

În cursul zilei de ieri, poliţiştii Biroului Investigații Criminale și cei ai Biroului de Ordine Publică Deva au reuşit, în cadrul unei acţiuni, să îl identifice pe prezumtivul autor al infracţiunii reclamate.

Acesta este minor în vârstă de 17 ani, din municipiul Deva, care a fost reţinut preventiv, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.

Minorul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva şi urmează a fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale.

Miercuri, în jurul orei 00:40, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de o femeie din Deva cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 13 ani, a fost agresat fizic de două persoane necunoscute, în timp ce se afla pe strada Bejan, din municipiul Deva.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că minorul, în jurul orei 00:30, a fost abordat de doi tineri, în vârstă de 21 şi, respectiv, de 23 de ani, ambii din municipiul Deva. Tânărul de 23 de ani i-a sustras persoanei vătămate un pachet de țigarete, iar când acesta i-a cerut să îi restituie pachetul, respectivul i-a aplicat mai multe lovituri, cu scopul de a păstra bunul sustras.

Faţă de cei doi tineri, poliţiştii au luat măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, aceștia urmând să fie prezentaţi magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor preventive.

 

IPJ Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Fântânile localnicilor din zona Vața de Jos sunt curățate de pompieri         A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva!         Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină         Hoț prins la Orăștie         PICTURĂ PE STICLĂ REPREZENTÂND SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL         Circulația s-a deblocat pe DJ 668, la Streisângeorgiu         Vizitează județul Hunedoara și locurile sale de poveste         Mircea Moloț: „Faptul că PNL trâmbițează un așa zis program de relansare economică nu este deloc rău. Rău este că…”         Șofer băut, cursă periculoasă pe un bulevard din Deva         Accident grav pe Strada Mihai Eminescu, din Deva, produs de o tânără         Restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2         Ce a rămas după incendiul care a mistuit fosta Școală de ucenici din combinatul Hunedoara         S-a deschis ștrandul din Hunedoara         Prostituție sub amenințarea unei grupări de interlopi din Valea Jiului         S-au publicat rezultatele la Bacalaureat. 9 elevi de nota 10 în județul Hunedoara         Trafic rutier închis temporar pe strada Hărăului         Mineri intoxicați cu fum și gaze toxice în subteranul Minei Livezeni         Cristian Coroiescu, liderul ALDE Călan, candidează la Primăria Călan         Mocănița va circula din nou, în această vară, pe calea ferată îngustă Brad – Crișcior         Sala de Lectură a Bibliotecii Județene va fi modernizată