„Dosarul Berbeceanu e de durată!”

68

berbeceanu tiliciuCercetările în dosarul de urmărire penală în care este implicat Traian Berbeceanu, fostul șef al Brigăzii de de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia, continuă. Potrivit avocatului lui Berbeceanu, Daniel Tiliciu, va fi nevoie de o perioadă de lungă până se va ajunge la o concluzie în acest dosar. „Dosarul este unul de durată. Noi am cerut și ni s-a aprobat audierea a peste 30 de martori, desecretizarea rapoartelor de filaj, dar și readministrarea probelor din cursul urmăririi penale de la DIICOT, Serviciul Teritorial Alba. Pentru că audierile se fac la București, de către Structura Centrală a DIICOT, audierea martorilor se face un pic mai greu, pentru că aceștia trebuie să se deplaseze până acolo. Au fost audiați deja o parte dintre ei”, a declarat Tiliciu.

Traian Berbeceanu, acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, a fost arestat preventiv în 24 octombrie 2013, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Alba Iulia, la propunerea procurorilor DIICOT. Tot atunci, au mai fost arestaţi Titus Biriescu şi Anișoara Biriescu, cercetaţi în acelaşi dosar. Potrivit procurorilor, soţii Titus Gabriel şi Anişoara Ramona Biriescu, consideraţi liderii grupării infracţionale specializate în comerţ ilegal cu petrol, au sponsorizat BCCO Alba, prin intermediul comisarului Traian Berbeceanu. Din documentele anchetatorilor reiese că cei doi soţi au sponsorizat indirect, prin comisarul Traian Berbeceanu, cu calculatoare şi alte bunuri sau servicii, BCCO Alba şi Inspectoratul Şcolar Hunedoara. Procurorii DIICOT au făcut, în 23 octombrie 2013, 11 percheziţii în judeţele Alba şi Hunedoara, la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală cu produse petroliere de peste 3,5 milioane de lei. Procurorii au stabilit că şeful BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, a ajutat învinuiţii, dându-le informaţii despre activităţile investigative desfăşurate de DIICOT sau despre stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii grupării infracţionale. Acesta i-ar fi anunţat şi despre percheziţii şi audieri de martori şi le-ar fi dat spus cum pot evita probarea activităţilor infracţionale, atenţionându-i cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon. Dosarul a fost preluat ulterior de DIICOT – Structura Centrală de la serviciul teritorial al Direcţiei. După ce a petrecut 33 de zile în arest preventiv, Traian Berbeceanu a fost pus în libertate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie definitivă. El a fost pus la dispoziția IPJ Hunedoara, unde lucrează în prezent. În plus, el are obligația să nu părăsească țara și să nu intre în legătură cu 47 de persoane, printre acestea numărându-se și fostul primar al Devei, Mircia Muntean. De-a lungul carierei sale, Traian Berbeceanu a lucrat în dosare precum „Mafia fierului vechi” din Hunedoara, cel privind lumea interlopă din Deva, cel al „Aurului dacilor”, dar și multe altele ce vizau traficul de droguri, evaziunea fiscală, ale unor politicieni etc.

 

 

Comentarii FB

comentarii




3 thoughts on “„Dosarul Berbeceanu e de durată!”

  1. lucas

    berbecu trebuie sa stea linga jegosul de litera, ca doar el l-a tinut ,,in brate,,. toata deva stie asta. daca nu era berbecu litera era din 2004 in puscarie.

    Reply
  2. Negru

    Sigur ca da, cercetarile trebuie sa dureze cat mai mult si Berbeceanu sa fie tinut departe de infractorii la care a ajuns cu ancheta… infractori care se bucura de protectia politica. Care dintre politisti mai are curajul sa se dea la ei acum? Prin arestarea lui Berbeceanu au fost cu totii pusi cu botul pe labe, intimidati de forta alesilor in functii politice.

    Reply
  3. t.viorel

    ce faci berbecule/ cum e sa fii sifonat / e bine/ meriti lucrul asta pt ca si tu ai sifonat pe multi. pe unii care nu meritau, dar la cit esti de rau si sadic, nu pricepi. oricum politist nu vei mai fi. timpul tau a expirat.

    Reply

Dă-i un răspuns lui t.viorel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.